Concert pascal
MOPAN Suceava

În cadrul Galei BATRA (Bienala de Arhitectura Transilvania), proiectul Dorna Art a primit  nominalizarea oficială din partea juriului internațional la secțiunea Proiecte Culturale / Inițiative / Experimente!

Bienala de Arhitectură Transilvania – BATRA 2017, care a avut loc la Cluj-Napoca în perioada 7- 15 octombrie 2017. Juriul a fost format din 5 specialiști de talie internațională: arh. Borislav Ignatov (Bulgaria) – președintele juriului, arh. Georgeta Gabrea (România), arh. Oana Simionescu (România), arh. Pedro Belo Ravara (Portugalia) și Francesco Fresa (Italia).

La secțiunea Proiecte Culturale / Inițiative / Experimente au fost înscrise 7 proiecte, dintre care un proiect a primit nominalizarea oficială și un proiect a primit premiul secțiunii.

Asociația Redescoperă Vatra Dornei a participat cu o planșă în care au fost prezentate proiectele Dorna Art: Festivalul de artă și cultură urbană 2015 – 2017, Școala de Vară  2016 și Școala Altfel 2016.

Motivarea juriului pentru acordarea nominalizării oficiale, proiectului Dorna Art:

„Juriul apreciază necesitatea acestui tip de proiect, atât din perspectivă civică, cât și din perspectiva comunității profesionale. Astfel, având în vedere diversitatea de proiecte înscrise, juriul se decide să nominalizeze proiectul Dorna Art – festival de artă și cultură urbană coordonat de către arh. Ioana Aleseei pentru efortul inovativ deosebit și pentru propunerile interesante și divers prezentate.“

Echipa Dorna Art felicită câștigătorii și prietenii de La Terenuri – Spațiu Comun în Mănăștur (https://www.facebook.com/LaTerenuriSpatiuComunInManastur/) și ceilalți concurenți.

Arh. Ioana Aleseei (membru al echipei Dorna Art): „Considerăm că e nevoie de cât mai multe proiecte de acest gen pentru dezvoltarea comunităților. Suntem onorați pentru această distincție și vă mulțumim tuturor care ați crezut în noi, v-ați implicat și ne-ați ajutat să facem Vatra Dornei mai frumoasă. Sperăm ca să pe viitor încrederea autorităților în asociațiile din zonă să crească pentru a genera din ce în ce mai multe proiecte de calitate pentru patrimoniul și comunitatea din Vatra Dornei.“

Festivalul „Dorna Art” este organizat de Asociația Redescoperă Vatra Dornei

Descrierea proiectului Dorna Art

Identificând potențialul zonei din jurul Cazinoului din Vatra Dornei și din dorința de a scoate în evidență situația deplorabilă în care se află monumentul, în 2015 a fost inițiat Festivalul de Artă și Cultură Urbană Dorna Art. Festival s-a dorit a fi inclusiv un manifest împotriva nepăsării și abandonării patrimoniului arhitectonic prin crearea unui cadru/context care să coaguleze comunitatea pentru a îi putea fi expuse proiecte realizate în timpul anului și care au ca temă patrimoniul orașului. Pe de altă parte, festivalul a venit și ca o alternativă de petrecere a timpului liber și, totodată, un exemplu de eveniment care poate pune în valoare eficient o zonă ignorată de autorități.

În cadrul programului „Școala Altfel“ a fost organizat un atelier de film de arhitectură adresat liceenilor în care aceștia, prin educație non-formală, au fost puși în contact cu monumentele istorice din oraș și au realizat un material video cu caracter documentar –

Identitate pierdută“ având ca temă patrimoniul aflat în stare de degradare. Principalul obiectiv al acestui atelier a fost observarea și conștientizarea importanței clădirilor monument în evoluția orașului. Filmul a fost proiectat în cadrul festivalului Dorna Art.

Școala de Vară – Dorna Art a fost înființată ca reacție la indolența, atât a autorităților, cât și a cetățenilor față de clădirile de patrimoniu și a față de spațiile urbane abandonate care le înconjoară. Tema propusă a fost “Instalații urbane din lemn, în dialog cu un monument istoric din oraș”. S-a realizat o instalație compusă din 3 totemuri piramidale de semnalizare care au fost folosite și ca suport expozițional pentru fotografiile realizate de către echipa de exploratori urbani – Reptilianul. Aceștia au documentat clădiri aflate într-o stare avansate de degradare și inaccesibile publicului: Cazinoului Băilor, Templul Mare Evreiesc și Vila Cembra din Vatra Dornei. Instalația și fotografiile au fost expuse la festivalul Dorna Art.

Website Dorna Art: http://www.dorna-art.ro/2017/

Aftermovie Dorna Art 2017: https://vimeo.com/dornaart/aftermovie-2017

Facebook Dorna Art: https://www.facebook.com/DornaArt/

VN:F [1.9.22_1171]
Rating: 0.0/10 (0 votes cast)
Cultural
SAV-COM Suceava
MOPAN Suceava
FACOS Suceava
Edofier Fier Forjat
Castiga premii zilnice cu factura electronica din contul E.ON Myline
Jidvei - vinuri albe romanesti de calitate
Jidvei - vinuri albe romanesti de calitate
A.I.T.I. Imobiliare Suceava
General Construct - Anunturi angajare
Aeroportul International Stefan cel Mare Suceava
REVINE Suceava
Hornar de Bucovina
Locuri de munca in Romania
ROMFOUR - Transport international de persoane colete - auto pe platforma
Loial Impex Suceava