MOPAN Suceava

Senatul României a adoptat astăzi, 2 februarie, propunerea legislativă pentru simplificarea impozitării investitorilor din piața de capital. Din cei 120 de senatori prezenți, au fost înregistrate 118  voturi pentru, o abținere și un vot împotrivă. Propunerea legislativă va merge în Camera Deputaților, for decizional, pentru adoptare.

Adrian Tănase, Directorul General al Bursei de Valori București: „Salutăm decizia Senatului României de a adopta cu o majoritate covârșitoare acest proiect legislativ care vine în sprijinul pieței de capital și al investitorilor. Votul de astăzi este o confirmare a utilității acestui demers și relevanței sale pentru toți jucătorii din piață. Credem cu tărie că prin adoptarea finală și aplicarea prevederilor acestei propuneri legislative vom reuși să încurajăm populaţia să fie mult mai prezentă în piaţa de capital, astfel facilitând accesul companiilor românești la finanțare. Această lege aduce avantaje tuturor şi, în final, economiei din România. Așteptăm cu interes dezbaterile din Camera Deputaților și susținem în continuare această propunere legislativă.

Proiectul de lege prevede reținerea la sursă a impozitelor generate de câștigurile de capital pentru investitorii individuali, prin impozitarea diferenţiată a profiturilor realizate, și anume cu 1% pentru deţinerile de peste un an şi 3% pe cele mai mici de un an, fără ca pierderile să mai fie compensate. Obligaţia calculării, reţinerii la sursă, declarării şi plăţii impozitului va reveni intermediarilor şi administratorilor de fonduri. Propunerea legislativă privind modificarea și completarea legii nr.227/2015 privind Codul fiscal, care include simplificarea impozitării investitorilor din piața de capital, a fost înregistrată în Senat pentru dezbatere în 13 octombrie 2021. Inițiatorii proiectului legislativ sunt deputaţii PNL Se­bastian Burduja, Ga­briela Horga, George Tuţă şi senatorul USR Claudiu Mureşan, proiectul fiind susținut de Bursa de Valori București, Autoritatea de Supraveghere Financiară, Asociația Administratorilor de Fonduri, Asociația Română a Băncilor şi Asociaţia Brokerilor.

VN:F [1.9.22_1171]
Rating: 0.0/10 (0 votes cast)
Economic
SAV-COM Suceava
MOPAN Suceava
FACOS Suceava
Edofier Fier Forjat
E.ON - Luna aceasta, factura electronica iti poate aduce premii in fiecare zi
Jidvei - vinuri albe romanesti de calitate
Jidvei - vinuri albe romanesti de calitate
A.I.T.I. Imobiliare Suceava
General Construct - Anunturi angajare
Aeroportul International Stefan cel Mare Suceava
REVINE Suceava
Hornar de Bucovina
Locuri de munca in Romania
ROMFOUR - Transport international de persoane colete - auto pe platforma
Loial Impex Suceava