Concert pascal
MOPAN Suceava

Ambasadorul Israelului în România, Excelenţa Sa Dan Ben-Eliezer se va afla miercuri, 7 august 2013, într-o vizită oficială în judeţul Suceava. Anunţul a fost făcut de preşedintele Consiliului Judeţean Suceava, Cătălin Nechifor, care a precizat că pe lângă întâlnirile oficiale la care va participa la Consiliul Judeţean şi la Prefectură, ambasadorul Israelului va vizita şi Muzeul Bucovinei din Suceava. Nechifor a spus că în cadrul acestei vizite intenţionează să-i prezinte ambasadorului Israelului proiectul pe care administraţia judeţeană şi Muzeul Bucovinei intenţionează să-l realizeze în oraşul Siret, respectiv amenajarea unui Muzeu al Holocaustului.
„Vrem să profităm de relaţia foarte bună pe care o avem la acest moment cu ceea ce înseamnă minoritatea evreilor care trăiesc în Bucovina, dar şi cu cei care au plecat din Bucovina, pentru că aceştia constituie pentru noi un target extrem de important. Din acest motiv foarte multe dintre proiectele noastre sunt adresate lor, inclusiv acest muzeu de la Siret. Sunt oameni care au plecat din Suceava în Israel sau în alte state şi care au încă o apartenenţă emoţională faţă de Suceava”, a declarat Nechifor.

Proiectul Muzeului Holocaustului din Siret îi va fi prezentat ambasadorului din Israel, 10.0 out of 10 based on 2 ratings
VN:F [1.9.22_1171]
Rating: 10.0/10 (2 votes cast)
Administraţie
SAV-COM Suceava
MOPAN Suceava
FACOS Suceava
Edofier Fier Forjat
Castiga premii zilnice cu factura electronica din contul E.ON Myline
Jidvei - vinuri albe romanesti de calitate
Jidvei - vinuri albe romanesti de calitate
A.I.T.I. Imobiliare Suceava
General Construct - Anunturi angajare
Aeroportul International Stefan cel Mare Suceava
REVINE Suceava
Hornar de Bucovina
Locuri de munca in Romania
ROMFOUR - Transport international de persoane colete - auto pe platforma
Loial Impex Suceava