Concert pascal
MOPAN Suceava

Pe data de 16.03.2018, s-a semnat protocolul de colaborare între Spitalul Municipal “Sfinții Doctori Cosma și Damian” Rădăuți și Spitalul Raional Storojineț. Actul de semnare a avut loc la Spitalul din Storojinet, după care au urmat vizite la Casa de Cultură, la unitățile de învățământ din raion și la Catedrala orașului Storojineț. Protocolul de colaborare prevede schimburi de experință între personalul medical de la cele două spitale, precum și derularea de activități comune pentru îmbunătățirea serviciilor medicale.

În cadrul întâlnirii, ambele delegații au prezentat principalele manifestări culturale, care se vor desfășura pe parcursul anului 2018. De asemenea, s-au trasat direcțiile viitoare de derulare a unor proiecte în parteneriat, între școlile din Rădăuți și cele din Storojineț, urmând ca în următoarea perioadă, o delegație din Storojineț formată din profesori și învățători, să viziteze unitățile școlare din comunitatea rădăuțeană.

Din delegația municipiului Rădăuți au făcut parte Nistor Tatar, primarul municipiului, Bogdan Loghin, viceprimarul municipiului, Andronachi Traian, managerul Spitalului Municipal „Sfinții Doctori Cosma și Damian”, Simion Sticleț, consilier al primarului, Colibaba Marcel, directorul Școlii Gimnaziale „Gheorghe Popadiuc”, Ovidiu Foca, directorul Casei Municipale de Cultură, Sauciuc Ilie, inspector în cadrul Inspectoratului Școlar Județean Suceava și Biliciuc Ionel, administratorul Școlii Gimnaziale „Gheorghe Popadiuc”.

Delegația orașului Storojineț a fost formată din Karliciuk Nicolae, primarul localității, Brîjac Petru, prim adjunct al localității Storojineț, Covalciuc Vasile, protopop al raionului Storojineț, Voițehovschi Alexandru, directorul Spitalului Storojineț, precum și directori ai instituțiilor publice din Storojineț.

La finalul vizitei, ambele delegații au depus flori la mormântul lui Iancu Flondor, din Storojineț.
Menționăm că pe data de 25 ianuarie, municipiul Rădăuți s-a înfrățit cu orașul Storojineț, din regiunea Cernăuți- Ucraina, actul de semnare având loc la sediul administrației publice locale rădăuțene.

VN:F [1.9.22_1171]
Rating: 0.0/10 (0 votes cast)
Administraţie
SAV-COM Suceava
MOPAN Suceava
FACOS Suceava
Edofier Fier Forjat
Castiga premii zilnice cu factura electronica din contul E.ON Myline
Jidvei - vinuri albe romanesti de calitate
Jidvei - vinuri albe romanesti de calitate
A.I.T.I. Imobiliare Suceava
General Construct - Anunturi angajare
Aeroportul International Stefan cel Mare Suceava
REVINE Suceava
Hornar de Bucovina
Locuri de munca in Romania
ROMFOUR - Transport international de persoane colete - auto pe platforma
Loial Impex Suceava