Concert pascal
MOPAN Suceava

Preacuvioși și Preacucernici Părinți, Preacuvioase Maici,
Excelențele Voastre, Stimate oficialități, Iubiți credincioși,

Momentul din seara aceasta nu este doar unul cu valențe istorice și cu mesaj de continuitate, ci și unul profund duhovnicesc, așa cum se cere a fi înțeleasă orice așezare a unui nou stareț într-o mănăstire.

Peste exact o lună, se vor împlini 30 de ani de când Bogdana a fost redeschisă ca obște monahală. 210 ani aici, la cea mai veche biserică de zid din Moldova, veche reședință episcopală, a fost doar biserică de parohie, în unele răstimpuri cu program mai mult de vizitare, decât de slujire. Binecuvântată a fost acea zi de Sf. Nicolae din 1992 când IPS Părinte Arhiepiscop Pimen l-a așezat ca stareț pe părintele arhimandrit Tudor Pavlo, stăreție dusă mai departe din 1996, cu multe realizări administrative, de către părintele arhimandrit Iustin Dragomir, până iată, în anul acesta 2022. Amândoi vrednicii stareți – cărora li se cuvine totdeauna amintire cu recunoștință – l-au avut alături ca părinte, sfătuitor și mult rugător pe PS Gherasim Putneanul, „bunicul de la Bogdana”, cum i s-a mai spus.

A venit vremea ca sarcina de a păstra, de a continua și a îmbogăți lucrarea acestora să fie încredințată de către IPS Părinte Arhiepiscop Calinic părintelui arhimandrit Irineu Lichi, de astăzi noul stareț al Mănăstirii Bogdana. Nu e doar o demnitate, o recunoaștere a muncii de până acum și o onoare deosebită pentru părintele Irineu. Este o slujire, o ascultare, o responsabilitate pe măsura importanței locului și ținând cont de grelele vremi pentru Biserică și pentru monahism, în zilele noastre.

Suntem aici pentru a cere ajutor, întărire duhovnicească și putere de la Dumnezeu pentru noul părinte stareț și pentru obștea lui, la un început de drum pe care-l dorim binecuvântat de Domnul.

Veniți, părinte stareț, în scaunul stărețesc al Bogdanei, după părinți vrednici; urmați-le pilda întru cele bune, prețuiți-le osteneala și cinstiți-le pomenirea. Aveți în grijă această bijuterie de biserică; păstrați-o spre bucuria domnilor Moldovei înmormântați aici și faceți-vă vrednic a fi, într-un anume chip, urmaș al mușatinilor ctitori de lucruri trainice, în zidiri de piatră și în zidiri în duh.

Să vă dăruiască Dumnezeu, părinte stareț, înțelepciunea de a răzbi prin noian de încercări, de ispite, de provocări, de dileme pe care mai ales o obște în mediul urban le întâmpină. Să primiți duh din duhul profetic al Bisericii de a citi semnele vremurilor și, pe lângă absoluta necesară grijă față de monumentul pe care îl primiți, să purtați cu asupra de măsură grijă de părinții și frații care vi s-au încredințat, și când ei merg bine duhovnicești, dar mai ales când au nevoie de doctor și de părinte. Căci, în cuvintele Sf. Ioan Scărarul, „păstor este, în înțeles adevărat, cel ce poată călăuzi și îndrepta prin nerăutate, prin sârguință și prin rugăciunea sa, oile cele pierdute”. Căci toți vor privi spre sfinția voastră, „ca la o icoană pilduitoare”, ce se cuvine a fi pentru ridicarea și îndrumarea lor.

Iar tu, obște a Mănăstirii Bogdana, primește-ți păstorul cu dragoste, cu rugăciune pentru el și în făgăduința ascultării pe care să o arăți. Scrieți pe tablele inimii cuvântul aceluiași Ioan Scărarul: „Cârmaciul bun va scăpa corabia. Păstorul bun va tămădui oile și le va face sănătoase. (Dar numai) în măsura în care oile urmează neîncetat pe păstorul care merge înainte, în aceeași măsură va putea da răspuns pentru ele Stăpânului”.

Ne rugăm să puteți da acest răspuns bun, părinte stareț, la judecată. Nu vă va fi ușor. Dar nici nu sunteți singur. Aveți binecuvântarea, încurajarea și sfatul în tot lucrul din partea IPS Părinte Arhiepiscop Calinic. Veți găsi în ostenitorii de la Centrul Eparhial, cu care ați colaborat mai intens în ultima vreme, persoane apropiate și dispuse a vă sprijini. Sunt prezenți și rugători împreună cu noi părinții exarhi, părinți stareți și maici starețe, părinții protopopi, preoții din Rădăuți, autorități județele și locale, semn că vă puteți baza pe disponibilitatea lor. Obștea mănăstirii și bunii credincioși care iubesc Bogdana vă vor sprijini prin înțelegere și pomenire.

Iar mai presus de noi, cei de aici, de jos, aveți în ceruri mijlocitor pe Sfântul Ierarh Nicolae, ocrotitorul acestei biserici, dimpreună cu Sfinții Ierarhi Leontie și Teodosie, ale căror sfinte moaște să vă fie alean la durere și încercare.

Din toată inima vă dorim păstorire cu mult har și îmbelșugată rodire, cu spor și cu bucurie duhovnicească, spre slava lui Dumnezeu, spre folosul credincioșilor și al obștii mănăstirii Bogdana. Amin.

 

† Damaschin Dorneanul
Episcop-vicar al Arhiepiscopiei Sucevei și Rădăuților

VN:F [1.9.22_1171]
Rating: 0.0/10 (0 votes cast)
Actualitate
SAV-COM Suceava
MOPAN Suceava
FACOS Suceava
Edofier Fier Forjat
Castiga premii zilnice cu factura electronica din contul E.ON Myline
Jidvei - vinuri albe romanesti de calitate
Jidvei - vinuri albe romanesti de calitate
A.I.T.I. Imobiliare Suceava
General Construct - Anunturi angajare
Aeroportul International Stefan cel Mare Suceava
REVINE Suceava
Hornar de Bucovina
Locuri de munca in Romania
ROMFOUR - Transport international de persoane colete - auto pe platforma
Loial Impex Suceava