MOPAN Suceava

PSD Suceava i-a transmis deputatului PNL de Suceava, Dumitru Mihalescul, că salariile din domeniul sănătății au crescut anul acesta comparativ cu 2016, deși acesta a afirmat că actuala guvernare îi umilește pe medici. „Potrivit afirmațiilor domnului Mihalescu, deputat PNL de Suceava, în momentul actual medicii și personalul medical reprezintă categoria cea mai defavorizată din punct de vedere salarial din România. Acesta atacă în neștiință de cauză denigrând imaginea medicilor din țară și informează cetățenii eronat creând o imagine proastă a guvernării PSD-ALDE”, se arată într-un comunicat de presă transmis de Organizația Județeană Suceava a PSD.

Social democrații au amintit că veniturile personalului din Sănătate au crescut cu 36% în iunie 2017 faţă de iunie 2016. În comunicatul PSD Suceava se precizează că aceasta este cea mai mare creştere de venituri din sistemul public. „Începând din martie 2018, salariile medicilor români se vor raporta la salariile omologii lor din UE. Se va reuşi să se asigure un nivel de 70% din salariile încasate de medicii europeni și toate acestea vor contribui și la menținerea în țară a doctorilor tineri, talentați și a personalului sanitar, de care este atâta nevoie.

În ceea ce privește plata sporurilor, în prezent medicii care efectuează gardă în zilele lucrătoare primesc un spor de până la 75% din tariful orar al salariului de bază, iar cei care efectuează gardă în zilele nelucrătoare, beneficiază de un spor de până la 100% din tariful menționat”, se spune în comunicatul PSD Suceava. În acveeași informare se dă și exemplul performanțelor de la Spitalul Județean de Urgență ”Dr. Constantin Opriș” din Baia Mare, unde managerul Sorina Pintea a declarat că „unii medici ajung și la 20.000 lei salariu lunar. De ce? Pentru că sunt motivați. Astfel, 50% din veniturile suplimentare, strânse din servicii, analize cu plată, internări ale oamenilor fără asigurare etc, le revin medicilor.”
PSD Suceava a mai anunțat că în ceea ce privește salariile medicilor rezidenți, aceștia vor beneficia, începând cu anul 2018, de creşteri salariale semnificative iar până la intrarea în vigoare a legii salariale, vor încasa bursele de rezidenţiat.

Social democrații au mai precizat că începând cu luna martie a anului 2018, salariile de bază ale medicilor rezidenţi vor creşte cu 151% şi 287%, în funcţie de specialitate şi anul de pregătire.
În comunicat se mai explică faptul că în prezent, un medic rezident de anul I are un salariu brut de 1.985 lei, urmând a avea un salariu brut de 5.700 lei iar unui medic rezident din anul VI salariul îi va ajunge la cuantumul de 7.900 lei de la 3.262 cât este în prezent. Potrivit sursei citate, medicii rezidenţi de anul II vor beneficia de un salariu brut de 6.100 lei iar cei de anul III vor primi 6.700 lei brut, iar medicii nu vor avea salariul impozitat.

„Spre deosebire de PNL care a tăiat salariile românilor, verificați domnule deputat Mihalescu câți medici obțin în prezent din plata salariilor și a gărzilor peste 5.000 de lei. Vă îndemn la o documentare mai profundă și apoi să afirmați în presă lucruri despre nerealizările guvernării PSD-ALDE în ceea ce privește salariile mediciilor și a personalului medical”, se mai spune în comunicatul PSD Suceava.

VN:F [1.9.22_1171]
Rating: 0.0/10 (0 votes cast)
Politic
SAV-COM Suceava
MOPAN Suceava
FACOS Suceava
Edofier Fier Forjat
E.ON - Luna aceasta, factura electronica iti poate aduce premii in fiecare zi
Jidvei - vinuri albe romanesti de calitate
Jidvei - vinuri albe romanesti de calitate
A.I.T.I. Imobiliare Suceava
General Construct - Anunturi angajare
Aeroportul International Stefan cel Mare Suceava
REVINE Suceava
Hornar de Bucovina
Locuri de munca in Romania
ROMFOUR - Transport international de persoane colete - auto pe platforma
Loial Impex Suceava