Concert pascal
MOPAN Suceava

Liderul social democraţilor suceveni, deputatul Cătălin Nechifor, a solicitat Guvernului să rezolve de urgenţă problema pensionarilor care vor să-şi recupereze sumele plătite ca şi contribuţii la asigurările sociale. Nechifor i-a cerut premierului Mihai Răzvan Ungureanu să adopte „de urgenţă” o Ordonanţă de Urgenţă pentru prin care să le dea înapoi banii pensionarilor. El a făcut referire la contribuţia de 5,5% pe care pensionarii au plătit-o la CAS începând cu 1 ianuarie 2011. „În final, Curtea Constituţională a decis după foarte mult timp, nepermis de mult timp, o revenire la normalitate. Însă avem o dificultate majoră şi vreau în acest moment să solicit Guvernul României, cât va mai fi în funcţie, să emită de urgenţă o Ordonanţă de Urgenţă care să reglementeze revenirea la normalitate a acestui CAS colectat ilegal la pensionari. Iar prin această Ordonanţă de Urgenţă să se restituie integral sumele care s-au colectat abuziv de la pensionari, la prima plată a pensiei din luna imediat următoare”, a declarat Nechifor. El a mai spus că în situaţia în care Guvernul nu va emite această Ordonanţă de Urgenţă, pensionarii îşi vor recupera greu sumele pe care le au de primit. Cătălin Nechifor a arătat că pensionarii care au „plătit ilegal” CAS-ul de 5,5% pot să se adreseze instanţei, dar şi Caselor Judeţene de Pensii, însă procedurile pentru recuperarea banilor este greoaie. „În acest moment, orice pensionar care vrea să-şi recupereze acele sume plătite de aiurea către statul român are la dispoziţie două căi, care nu sunt bine definite. Ori merge în instanţă, ori se adresează către Casa Judeţeană de Pensii. Sunt proceduri dificile şi vorbim despre faptul că oamenii sunt purtaţi pe drumuri. Eu îi încurajez să o facă pe cei care nu au făcut-o încă, pentru că au la dispoziţie cinci ani de la momentul pronunţării Curţii Constituţionale pentru a recupera aceşti bani. Dar procedura e greoaie. Şi vreau să-l rog pe domnul Ungureanu, şi văd că este un om care foloseşte cuvinte sofisticate, să se gândească cu frenezie la acest aspect şi să emită rapid acea Ordonanţă de Urgenţă. Să nu mai poarte pe drumuri aceşti pensionari, cărora statul român le-a tăiat ilegal pensiile şi a colectat ilegal aceste contribuţii. Ar fi un gest de minimă decenţă. S-ar putea face cât de repede posibil, astfel încât la plata viitoarei pensii să se regăsească automat acele sume de bani”, a precizat Cătălin Nechifor.

 

VN:F [1.9.22_1171]
Rating: 0.0/10 (0 votes cast)
Politic
SAV-COM Suceava
MOPAN Suceava
FACOS Suceava
Edofier Fier Forjat
Castiga premii zilnice cu factura electronica din contul E.ON Myline
Jidvei - vinuri albe romanesti de calitate
Jidvei - vinuri albe romanesti de calitate
A.I.T.I. Imobiliare Suceava
General Construct - Anunturi angajare
Aeroportul International Stefan cel Mare Suceava
REVINE Suceava
Hornar de Bucovina
Locuri de munca in Romania
ROMFOUR - Transport international de persoane colete - auto pe platforma
Loial Impex Suceava