Concert pascal
MOPAN Suceava

PSD Suceava a transmis astăzi un comunicat de presă în care arată că președintele Consiliului Județean Suceava, Gheorghe Flutur, nu a avut nici un merit în atragerea a peste 330 de milioane de euro prin Programul Național de Investiții „Anghel Saligny”. Social democrații consideră că Gheorghe Flutur își arogă merite pe care nu le are, iar adevărații eroi care au contribuit la obținerea acestei finanțări sunt primarii din județ.

Vă prezentăm în continuare comunicatul de presă transmis de PSD Suceava:

După cum ne-a obișnuit, președintele Consiliului Județean Suceava încearcă să-și asume meritul pentru lucruri la care și-a adus prea puțin contribuția, sau chiar deloc. Astfel, acesta s-a grăbit să se laude cu fondurile alocate județului nostru prin programul „Anghel Saligny” de parcă el ar fi gândit proiectul, el l-ar fi aprobat și tot el ar fi împărțit banii primarilor din județul Suceava. Nu este cazul!

În timp ce domnia sa era ocupat cu problemele existente la Consiliul Județean proaspăt vizitat de DNA Cluj, de horele și festivalurile deja celebre sau cu decorările si diplomele de excelentă cunoscute și primite de aproape toată lumea, alții au muncit alături de primarii din județ pentru a obține banii respectivi și au făcut asta fără a ține cont de culoarea politică a aplicanților.

De fapt, ca să fim clari, programul „Anghel Saligny” este coordonat la nivel național de Secretarul de stat PSD Alexandru Marcel Stoica și vine ca o continuare firească a celor două etape din Programul National de Dezvoltare Locală inițiate în guvernările anterioare tot de către PSD.

Înțelegem că dumnealui este în veșnică campanie electorală, doar că nu este cazul să-și aroge merite pe care nu le are, iar în cazul de față, chiar nu are vreun merit, meritul fiind al primarilor din județ. Ei sunt adevărații „eroi” care au reușit să atragă în județul Suceava peste 330 milioane de euro. Lor trebuie să le mulțumească locuitorii județului nostru, pentru că s-au implicat, s-au zbătut și au reușit ca împreună să aducă cea mai mare sumă de bani alocată de stat prin acest program unui județ. Ei sunt cei care trebuie lăudați, felicitați și tot ei ar trebui să apară în mass-media să se laude cu reușita avută, nu președintele Consiliului Județean.

El să se laude cu ce știe mai bine, pentru că pe lângă hore și festivaluri am înțeles că  de acum avem și Nuntă în Bucovina.

PSD Suceava: Gheorghe Flutur nu are nici un merit în obținerea celor 330 milioane de euro prin Programul Anghel Saligny. Adevărații eroi sunt primarii, 1.0 out of 10 based on 1 rating
VN:F [1.9.22_1171]
Rating: 1.0/10 (1 vote cast)
Politic
SAV-COM Suceava
MOPAN Suceava
FACOS Suceava
Edofier Fier Forjat
E.ON - Luna aceasta, factura electronica iti poate aduce premii in fiecare zi
Jidvei - vinuri albe romanesti de calitate
Jidvei - vinuri albe romanesti de calitate
A.I.T.I. Imobiliare Suceava
General Construct - Anunturi angajare
Aeroportul International Stefan cel Mare Suceava
REVINE Suceava
Hornar de Bucovina
Locuri de munca in Romania
ROMFOUR - Transport international de persoane colete - auto pe platforma
Loial Impex Suceava