MOPAN Suceava

Social democrații suceveni critică luările de poziții ale parlamentarilor liberali suceveni care încearcă să inducă ideea unei participări forțate la marele miting organizat de PSD, sâmbătă, 9 iunie în Piața Victoriei din București și în același timp încearcă să minimalizeze această acțiune. Într-un comunicat al Departamentului de presă al PSD se arată că cei peste 3.000 de membri și simpatizanți social-democrați suceveni au participat la miting într-un mod benevol și voluntar mânați de ”simpla dorință de a susține guvernul social-democrat instalat de majoritatea parlamentară aleasă democratic, prin votul lor, în 2016, guvern ce reprezintă garanția implementării programului de guvernare – singurul oferit românilor”. În comunicat se spune că numărul sucevenilor care și-au exprimat intenția de a participa la acest protest a fost mult mai mare.

”Sucevenii au mers la București, alături de ceilalți social-democrați din țară și din dorința de a stopa implicarea nelegitimă a unor instituții de forță în actul de guvernare și de justiție ( fapt certificat si de asociațiile internaționale ale magistraților europeni) precum și din dorința de a arăta opiniei publice internaționale că majoritatea parlamentară legitimată în 2016 are și acum susținerea majorității populației României. Acest fapt trebuie înțeles și de parlamentarii liberali suceveni care încearcă să inducă ideea unei participări forțate la miting. Ei au putut să vadă că la acest miting au participat profesori, medici, muncitori, agricultori, antreprenori, studenți, țărani, orășeni, vârstnici, tineri și că aceștia reprezintă imaginea reală a societății românești și nu hipsterii adunați de pe rețele de socializare prin îndemnuri anti-naționale ale unor ONG-uri”, menționează comunicatul PSD Suceava. El arată că acest eveniment a fost unul aprobat de insituțiile abilitate, ”spre deosebire de adunările nelegale, susținute de PNL și USR, ba chiar și de președintele Klaus Iohannis, inițiate în ultimul an cu unicul scop de a acredita ideea că România este o țară neguvernabilă”. ”Și este adevărat că o mare parte dintre participanți a fost reprezentată de pensionari pentru că PSD este singurul care a facut ceva pentru acestă categorie socială și astfel credem că răspundem afirmației ipocrite ale liberalilor suceveni cum că se periclitează pensiile actualilor si viitorilor pensionari uitând că ei sunt sunt cei care în mod josnic au tăiat în 2010 pensiile părinților și bunicilor noștri. Iar ipocrita incapacitate de înțelegere a realității specifică liderilor liberali suceveni este completată și de atitudinea ridicolă prin care se felicită reciproc pentru realizări inițiate și susținute de fapt de noi, parlamentarii social-democrați suceveni și de colegii noștri din Guvernul României și ne referim atat la inițiativa legislativă privind parcul Șipote din Suceava cât și la discuția purtată de primul ministru al României, d-na Viorica Dăncilă, colega noastră, cu primarii din municipii printre care și cel al Sucevei”, a se mai arată că comunicatul remis de social democrați.

PSD Suceava: ”La miting au participat oameni care reprezintă imaginea reală a societății românești și nu hipsterii adunați de pe rețele de socializare prin îndemnuri anti-naționale ale unor ONG-uri”, 1.0 out of 10 based on 1 rating
VN:F [1.9.22_1171]
Rating: 1.0/10 (1 vote cast)
Politic
SAV-COM Suceava
MOPAN Suceava
FACOS Suceava
Edofier Fier Forjat
E.ON - Luna aceasta, factura electronica iti poate aduce premii in fiecare zi
Jidvei - vinuri albe romanesti de calitate
Jidvei - vinuri albe romanesti de calitate
A.I.T.I. Imobiliare Suceava
General Construct - Anunturi angajare
Aeroportul International Stefan cel Mare Suceava
REVINE Suceava
Hornar de Bucovina
Locuri de munca in Romania
ROMFOUR - Transport international de persoane colete - auto pe platforma
Loial Impex Suceava