Concert pascal
MOPAN Suceava

Social democraţii suceveni solicită Guvernului tehnocrat alocarea cât mai rapidă a subvenţiilor pentru agricultori. Problema întârzierii plăţii subvenţiilor a fost discutată în cadrul şedinţei Biroului Permanent al Organizaţiei Judeţene Suceava a PSD, care a avut loc vineri la Vatra Dornei. Purtătorul de cuvânt al PSD Suceava, Alexandru Rădulescu, a precizat că fermierilor suceveni li s-a promis „în mod demagogic” faptul că îşi vor primi banii pe subvenţii, însă acest lucru nu s-a întâmplat nici în momentul de faţă. „Organizația Județeană PSD solicită Guvernului tehnocrat acordarea în cel mai scurt timp a subvențiilor pentru agricultori, fapt promis în mod demagogic și încă neîmplinit, în ciuda tuturor asigurărilor date de ministrul agriculturii și președintele Consiliului Județean, în urma întâlnirii ce a avut loc la începutul acestei luni la Suceava. Întârzierea cu peste jumătate de an a acordării acestor subvenții îi pune într-o situație foarte dificilă pe producătorii agricoli locali, un alt fapt ce contravine interesului național”, a spus Alexandru Rădulescu. El a adăugat că social democraţii solicită Consiliului Județean și Prefecturii Suceava să insiste pe lângă partenerii lor din Guvernul tehnocrat pentru a se lua toate măsurile asftel încât subvențiile pentru acest an să se acorde la timp, pentru a sprijini în mod real agricultorii români, așa cum Guvernul condus de Victor Ponta a reușit să facă în fiecare an.
„Prin intermediul parlamentarilor social-democrați, Organizația Județeană PSD își reafirmă disponibilitatea de a sprijini Consiliul Județean și Prefectura Suceava în demersurile ce se impun fi întreprinse pe lângă guvernul României în scopul rezolvării problemelor reale cu care se confruntă județul Suceava”, a precizat Alexandru Rădulescu.
Tot în cadrul şedinţei de la Vatra Dornei, președintele Organizației Județene Suceava a PSD, deputatul Ioan Stan, și responsabilul de coordonarea activității organizațiilor locale PSD din această zonă, Gheorghe Apetrei, au făcut o analiză a rezultatelor înregistrate la alegerile locale., remarcându-se aspectele pozitive, cum ar fi câștigarea funcțiilor de primar, viceprimar și a majorității în consiliile locale în şase din cele 12 localități din zonă, dar și aspectele negative. La acest capitol s-a arătat că în acestă zonă a judeţului PSD a obţinut un procent de numai 38% pentru lista de candidaţi pentru Consiliul Judeţean, dar şi ponderea extrem de redusă a consilierilor locali PSD în unele localități. „S-au prezentat demersurile organizatorice realizate în ultima perioadă la nivelul fiecărei organizații locale PSD și s-au stabilit o serie de măsuri ce trebuie luate în scopul stabilit și asumat de toți primarii și președinții de organizații locale prezenți, cel de a câștiga alegerile parlamentare din 2016”, a afirmat Alexandru Rădulescu. El a mai declarat că în cadrul discuţiilor de la Vatra Dornei au fost prezentate problemelor reale cu care se confruntă comunitățile locale, probleme pe care Organizația Județeană PSD le-a adus la cunoștință de mai multe ori, în ultima lună, Consiliului Județean și Prefecturii Județului Suceava, cu rugămintea de a le introduce cu prioritate pe agenda de lucru, dar și de a face toate demersurile necesare pentru rezolvarea acestora pe lângă partenerii lor din guvernul tehnocrat.
Rădulescu a subliniat faptul că PSD Suceava reiterează abordarea cu prioritate a problemei angajaților minei de uraniu din Crucea, social democraţii arătând că măsurile luate până acum de actualul Guvern au fost extrem de superficiale. „Mai mult, într-o manieră ce se remarcă a fi potrivnică intereselor naționale, acest guvern a decis achiziționarea de pe piața externă a minereului de uraniu, deși există încă pe stoc minereu de uraniu tratat ce provine de la mina Crucea și care prin vânzare ar contribui la menținerea locurilor de muncă în această unitate”, a încheiat purtătorul de cuvânt al social democraţilor suceveni.

VN:F [1.9.22_1171]
Rating: 0.0/10 (0 votes cast)
Politic
SAV-COM Suceava
MOPAN Suceava
FACOS Suceava
Edofier Fier Forjat
E.ON - Luna aceasta, factura electronica iti poate aduce premii in fiecare zi
Jidvei - vinuri albe romanesti de calitate
Jidvei - vinuri albe romanesti de calitate
A.I.T.I. Imobiliare Suceava
General Construct - Anunturi angajare
Aeroportul International Stefan cel Mare Suceava
REVINE Suceava
Hornar de Bucovina
Locuri de munca in Romania
ROMFOUR - Transport international de persoane colete - auto pe platforma
Loial Impex Suceava