Concert pascal
MOPAN Suceava
Galerie foto60 poze în acest set

Expoziția ”Comorile Peleșului” a fost vernisată vineri, 16 martie la Muzeul de Istorie din Suceava în prezența unui numeros public dar și a unor nume mari din cultura românească precum academicianul Răzvan Theodorescu sau prof.univ. dr. Ioan Opriș. Nu au lipsit prefecta Mirela Elena Adomnicăi, președintele Consilului Județean, Gheorghe Flutur, rectorul Universității ”Ștefan cel Mare”, Mihai Dimian, directorul Muzeului Național Peleș, Narcis Dorin Ion dar și directori ai unor muzee din județele Moldovei.

Ursu: ”Este un eveniment foarte important și deosebit”

Expoziția ”Comorile Peleșului” care poate fi vizionată până în data de 9 septembrie cuprinde 121 de piese de patrimoniu din colecţiile Muzeului Naţional Peleş. Piesele au fost lucrate în diferite ateliere europene și au aparţinut Familiei Regale a României, fiind achiziţionate sau primite cadou cu diverse ocazii. Piesele au fost realizate în ateliere cunoscute din Germania, Ungaria, Austria, Italia, Anglia, Rusia dar şi în ateliere din zona Iranului. Directorul Muzeului Bucovinei, Emil Ursu, a declarat că este vorba de un eveniment foarte de important, deosebit și a ținut să-i mulțumească directorului Muzeului Național Peleș pentru că a acceptat ca acest patrimoniu atât de important al României să ajungă la Suceava.
”Mulțumesc din partea Muzeului Național Peleș doamnei Macrina Oproiu și doamnei Corina Dumitrache care alături de doamna Benonia Jităreanu șefa serviciului de istorie de la Suceava au făcut posibilă această expoziție în formula pe care o veți vedea. Mulțumesc serviciului istorie conservare, biroului de marketing și comunicare, serviciilor contabilitate și administrativ care și-au adus aportul consistent pentru ca acest  eveniment să fie posibil”, a spus Ursu.

Flutur: ”Aș putea spune că se întâmplă un triaj de expoziții la Muzeu. Unele pleacă de la noi altele vin precum aceasta”

Președintele Consiliului Județean, Gheorghe Flutur, a ținut să mulțumească Muzeului Național Peleș pentru efortul de a aduce la Suceava această ”zestre unică”, academicianului Theodorescu pentru prrezența sa aici și a arătat că Suceava este zona unde în acest an Centrenar se întâmplă ceva. ”Aș putea spune că se întâmplă un triaj de expoziții. Unele pleacă de la noi și amintesc de expoziția ”Ștefan ce Mare din istorie în veșnicie” care acum e la Iași după care la București, Bistrița iar pe 1 decembrie va fi la Alba Iulia. Primim și noi expoziții așa cum e cea de azi și asta nu face decât să ne întregească paleta de informații pentru ochi și pentru suflet nouă și celor carfe vor veni la Muzeu. Mai ales că Muzeul Bucovinei după investiția mare făcută a intrat în rândul marilor muzee”, a spus Flutur. El a arătat că anul trecut Muzeul și Cetatea de Scaun a primit peste 200.000 de vizitatori. Investițiile în cele două obiective dar și acțiunile desfășurate acolo, a spus șeful administrației județene, a făcut ca municipiul Suceava să primească titulatura de ”Destinație europeană de excelență”, premiul EDEN. Flutur a anunțat că joia viitoare va pleca la Bruxelles pentru a ridica premiul EDEN. El a amintit că în acest an al Centenarului Muzeul Bucovinei este implicat în multe acțiuni culturale amintind de cea care se va avea loc în data de 27 martie prin deschiderea expoziției ”Centenarul Marii Uniri” concomitent la Suceava, Chișinău și Alba Iulia. ”Dorim să subliniem că Bucovina este una din provinciile care s-au unit cu Țara necondiționat la 28 noimebrie 1918 și în acest an trebuie fim activi și să vorbim cu glas tare despre rolul pe care l-a avut și Bucovina în Unirea cu România”, a mai spus Flutur. El a amintit și de programul Ștefanian arătând că în acest an se vor materializa drumurile lui Ștefan.

Adomnicăi: ”Această expoziție este una deosebită care ne introduce în universul regalității”

Prefecta Mirela Elena Adomnicăi, a arătat că această expoziție este una deosebită care ne introduce în universul regalității. ”Ne dorim să stârnim interesul pentru bogățiile noastre, pentru istoria noastră și să fim cei care să preia ștafeta. Invit sucevenii să se bucure de evenimentele organizate de Muzeul Bucovinei și ne bucurăm să avem printre noi un vechi prieten al Sucevei distinsul academician Răzvan Theodorescu”, a spus Adomnicăi.

Narcis Dorin Ion: ”Sunt piese care stau bine în orice muzeu al lumii”

Directorul Muzeului Național Peleș, Narcis Dorin Ion, a subliniat că expoziția ”Comorile Peleșului” reprezintă un eveniment special. ”Comorile Peleșului este un proiect expozițional pe care l-am gândit acum doi ani. M-am găndit că aceste minuni din patrimoniul castelului Peleș trebuie să fie văzute și în țară. Este o colecție foarte importantă la care au contribuit Regele Carol I, Regina Elisabeta, Regina Maria, Regele Carol II. Fiecare rege a îmbogățit domeniul regal de la Sinaia cu o construcție, cu o colecție. Sunt piese deosebite clasate în tezaurul patrimoniului național. Sunt piese de ceramică, de artă decorativă, de orfevrărie care sunt realizate în ateliere occidentale și care stau bine în orice muzeu al lumii”, a spus Narcis Dorin Ion. El l-a felicitat pe Emil Ursu și pe Gheorghe Flutur pentru cum arată Muzeul de Istorie opinând că este unul dintre cele mai moderne din țară.

Ioan Opriș: ” ”În expoziție vom vedea o miniistorie a Regalității în România”

Prof.univ.dr. Ioan Opriș a precizat că o asemena expoziție reprezintă un eveniment pentru comunitate amintind că piese precum cele expuse la Suceava au fost salvate pe vremea comunismului de oameni de mare valoare precum prof. academician George Oprescu cel care a fondat școala națională de artă din București. ”În expoziție vom vedea o miniistorie a Regalității în România. Nume ilustre au constituit această colecție precum Regele Carol I, apoi Regina Maria și Regele Carol II. Au investit sume impresionante pentru a achiziționa dintr-un loc sau altul de pe piața de artă a Europei valori de care ne bucurăm astăzi. Investiția arată gustul unei elite care s-a servit de intelectuali extraordinari contribuind din plin la dezvoltarea colecției și prin care azi avem acest tezaur de istorie și artă”, a spus Ioan Opriș. Ca și directorul Muzeului Național Peleș și Ioan Opriș a avut cuvinte de laudă la adresa Muzeului Bucovinei. ”Azi am avut un șoc și nu sunt unul care se șochează la noutățile muzeografice foarte ușor. Aveți un muzeu princeps”, a spus reputatul profesor universitar.

Public numeros și select la vernisajul expoziției ”Comorile Peleșului”, 10.0 out of 10 based on 2 ratings
VN:F [1.9.22_1171]
Rating: 10.0/10 (2 votes cast)
Cultural
SAV-COM Suceava
MOPAN Suceava
FACOS Suceava
Edofier Fier Forjat
Castiga premii zilnice cu factura electronica din contul E.ON Myline
Jidvei - vinuri albe romanesti de calitate
Jidvei - vinuri albe romanesti de calitate
A.I.T.I. Imobiliare Suceava
General Construct - Anunturi angajare
Aeroportul International Stefan cel Mare Suceava
REVINE Suceava
Hornar de Bucovina
Locuri de munca in Romania
ROMFOUR - Transport international de persoane colete - auto pe platforma
Loial Impex Suceava