Concert pascal
MOPAN Suceava

La sfârşitul săptămânii trecute, la Iaşi s-a desfăşurat Campionatul Naţional de box pentru speranţe olimpice, o competiţie rezervată sportivilor născuţi între anii 1994 şi 1997. Între cele 20 de cluburi participante s-a regăsit şi CSM Suceava, care a deplasat la Iaşi o delegaţie condusă de antrenorul Andu Vornicu, formată din pugiliştii Adrian Botuşan (categoria 64 kg), Nicu Bodnar (64 kg), Ionuţ Nichita (81 kg) şi Răzvan Donisa (91 kg). Evoluţia sucevenilor a fost deosebită, patru dintre ei urcând pe podiumul de premiere.
Ionuţ Nichita a reuşit să devină campion naţional după ce şi-a zdrobit toţi adversarii, meciul decisiv pentru titlu fiind câştigat prin KO, în runda întâi, în faţa unui adversar din Târgu Mureş. Performanţa suceveanului este cu atât mai impresionantă cu cât sportivul sucevean se luptă în viaţa de zi cu zi cu o boală nemiloasă, diabetul. Cuvinte de laudă merită însă şi coechipierii acestuia de la CSM Suceava.
Şi colegii săi, Nicu Bodnar şi Răzvan Donisa s-au descurcat admirabil, cei doi urcând pe treapta a doua a podiumului de premiere, în vreme ce Adrian Botuşan a intrat în posesia medaliei de bronz.
„Anul 2014 a fost deosebit, un an în care am avut rezultate remarcabile. Pot spune că ne-am depăşit obiectivele propuse, în condiţiile în care am avut ca ţintă obţinerea unui număr de cinci medalii, dar am reuşit să cucerim opt. Este foarte bine că Suceava începe să conteze din ce în ce mai mult pe harta boxului românesc”, a declarat antrenorul Andu Vornicu, care a ţinut să mulţumească pentru sprijin Primăriei Suceava, Clubului Sportiv Municipal, firmei “Marvel” şi omului de afaceri George Turtureanu.

VN:F [1.9.22_1171]
Rating: 0.0/10 (0 votes cast)
Sport
SAV-COM Suceava
MOPAN Suceava
FACOS Suceava
Edofier Fier Forjat
Castiga premii zilnice cu factura electronica din contul E.ON Myline
Jidvei - vinuri albe romanesti de calitate
Jidvei - vinuri albe romanesti de calitate
A.I.T.I. Imobiliare Suceava
General Construct - Anunturi angajare
Aeroportul International Stefan cel Mare Suceava
REVINE Suceava
Hornar de Bucovina
Locuri de munca in Romania
ROMFOUR - Transport international de persoane colete - auto pe platforma
Loial Impex Suceava