Concert pascal
MOPAN Suceava

La sfârşitul săptămânii trecute, boxerii de la CSM‑Florconstruct au încrucişat mănuşile cu sportivii de la CS Laminorul Roman, într-un meci de pregătire şi verificare înaintea „Cupei României” juniori şi a celorlalte competiţii ce vor urma imediat.

Competiţia a avut loc în sala clubului din incinta patinoarului din Suceava şi s-a bucurat de un numeros public, care şi-a încurajat frenetic favoriţii. Meciurile au fost spectaculoase, viu aplaudate de spectatori, cu un nivel tehnic şi tactic bun, care creşte de la meci la meci.

„Gala a fost de un real folos pentru ambele cluburi şi ne-a permis să ne verificăm sportivii ce vor participa la competiţiile din calendarul FR Box. Meciurile au fost echilibrate, dovedind că şi sportivii romaşcani se pregătesc pentru campionate. Sportivii noştri s-au remarcat  din punct de vedere tehnico‑tactic, dovedind o condiţie fizică  bună, urmând ca în timpul ce ne‑a rămas să atingem forma maximă şi să intrăm în categoriile stabilite.

De la Suceava s-au remarcat: Nicu Bodnar, Ionuţ Nichita, Sebastian Alucăi, Cătălin Bălan, Robert Ciocan, Andrei Cosmaţchi, Răzvan Donisa. Departe de careul magic nu a putut sta nicio clipă „campioana” României de anul acesta, la categoria 57 kg tineret, Lăcrămioara Perijoc. Într-un meci demonstrativ ea a demonstrat calităţile care au impus-o în lotul României, obţinând aplauzele publicului. Sperăm  ca la Tg. Mureş, la „Cupa României”, să facem o figură frumoasă şi să urcăm pe podium cu Nicu Bodnar, ca şi anul trecut. Este mai greu că a trecut de la cadeţi la juniori, o categorie superioară, dar acasă a făcut 2 meciuri foarte bune, ceea ce ne dă încredere că putem obţine un rezultat bun. Avem încredere în Consiliul Local şi conducerea primăriei în susţinerea financiară a clubului şi anul acesta pentru a ne putea atinge obiectivele propuse. Mulţumim, de asemenea, conducerii clubului CSM Suceava pentru susţinerea în procesul de pregătirea”, a spus antrenorul  Doru Iftime.

VN:F [1.9.22_1171]
Rating: 0.0/10 (0 votes cast)
Sport
SAV-COM Suceava
MOPAN Suceava
FACOS Suceava
Edofier Fier Forjat
Castiga premii zilnice cu factura electronica din contul E.ON Myline
Jidvei - vinuri albe romanesti de calitate
Jidvei - vinuri albe romanesti de calitate
A.I.T.I. Imobiliare Suceava
General Construct - Anunturi angajare
Aeroportul International Stefan cel Mare Suceava
REVINE Suceava
Hornar de Bucovina
Locuri de munca in Romania
ROMFOUR - Transport international de persoane colete - auto pe platforma
Loial Impex Suceava