Concert pascal
MOPAN Suceava

La sfârşitul săptămânii trecute a avut loc premierea concursului ”O poveste pentru fiecare obiectiv turistic”, organizat de cabinetul parlamentar al deputatului PNL Iulian – Radu Surugiu. Evenimentul s-a desfășurat în cadrul Festivalului ”Întâlniri bucovinene”, pe Platoul Central din Municipiul Câmpulung Moldovenesc. În fiecare an, acest festival folcloric internațional se organizează și în alte țări în care trăiesc foști locuitori ai Bucovinei, precum Polonia, Slovacia, Ungaria și Ucraina, menirea acestuia fiind de a păstra tradițiile bucovinene și de a-i aduce împreună pe cei care doresc să sărbătorească cultura populară bucovineană.

Radu Surugiu a explicat că scopul concursului ”O poveste pentru fiecare obiectiv turistic” a fost de a pune în valoare bogăția culturală a Bucovinei și de a încuraja locuitorii județului Suceava să promoveze meleagurile bucovinene prin intermediul poveștilor și istoriilor locale care s-au transmis din generații în generații.

Premiul special a fost acordat micului poet Sebastian Remus Crăciun, care a participat la concurs cu opera ”Legenda Pietrei Buhii”; câștigătoarea premiului I a fost Mihaela Buta, ale cărei povestiri au fost despre ”Fântâna Varvarei” și ”Comoara de pe Rarău”; premiul al II-lea i-a fost acordat doamnei Tudorița Huțuleac, care a scris despre legenda muntelui Păușa; iar premiul III l-a câștigat Florin George Popovici, a cărui poveste a fost despre ”Pictura Pietrele Muierilor”.

”Bucovina reprezintă una dintre regiunile României în care tradițiile și obiceiurile încă se păstrează. Bucovinenii sunt demni de admirația noastră prin exemplul de credință, muncă și onestitate. Prin concursul pe care l-am organizat am dorit să oferim și altora posibilitatea de a afla mai multe despre oamenii, legendele și istoriile acestui loc și să-i sprijinim pe cei care doresc să facă cunoscută această regiune. De asemenea, oportunitatea de a-i premia pe câștigătorii concursului în cadrul Festivalului Intâlniri Bucovinene a reprezentat un moment prielnic ca toți participanții la acest șir de evenimente să-i cunoască pe cei care au contribuit la realizarea revistei O poveste pentru fiecare obiectiv turistic. Le mulțumesc pe această cale celor care au făcut parte din acest proiect”, a declarat Radu Surugiu, deputat în colegiul Gura Humorului – Câmpulung Moldovenesc, județul Suceava.

VN:F [1.9.22_1171]
Rating: 0.0/10 (0 votes cast)
Cultural
SAV-COM Suceava
MOPAN Suceava
FACOS Suceava
Edofier Fier Forjat
Castiga premii zilnice cu factura electronica din contul E.ON Myline
Jidvei - vinuri albe romanesti de calitate
Jidvei - vinuri albe romanesti de calitate
A.I.T.I. Imobiliare Suceava
General Construct - Anunturi angajare
Aeroportul International Stefan cel Mare Suceava
REVINE Suceava
Hornar de Bucovina
Locuri de munca in Romania
ROMFOUR - Transport international de persoane colete - auto pe platforma
Loial Impex Suceava