Concert pascal
MOPAN Suceava

Deputatul PSD de Suceava, Alexandru Rădulescu, a declarat sâmbătă, 5 ianuarie, la inaugurarea pârtiei de schi de pe Rarău că această investiție va dinamiza foarte mult turismul atât la nivelul municipiului Câmpulung Moldovenesc cât și la nivel de județ și chiar în regiunea de nord est. El a arătat că pârtia de pe Rarău este o completare a celorlalte pârtii de schi din județ iar concurența între ele nu poate să nască decât calitate. ”Sunt bucuros să spun și fără falsă modestie știu că nu e momentul de politizare dar vreau să spun că această pârtie a putut fi finalizată doar printr-o colaborare foarte bună între parlamentarii social democrați suceveni și colegii lor din Guvern. Mărturie stau și aceste vizite ale miniștrilor turismului în județul Suceava care s-au încununat cu această realizare la care participăm cu toții”, a spus Rădulescu.

”Și senatorul Ioan Stan și eu am discutat cu doamna ministru Gavrilescu ca într-o oarecare măsură să existe posbilitatea de a putea face extinderea pârtiei”

El a subliniat că va urma și tronsonul doi al pârtiei chiar dacă situația este ceva mai complicată. Rădulescu a menționat că  tot PSD a făcut un demers legislativ prin care anumite obiective de interes public să poată fi construite și în zonele de rezervație naturală.  ”Știți că partea a doua a pârtiei ar trebui construită aici într-o zonă a sitului Natura 2000. Eu cred că se poate găsi o soluție ca să împăcăm și prezervarea mediului cu o zonă de divertisment care ar determina o creștere economică și o bază de agrement extrardinară în județul Sauceava bună pentru toată lumea”, a spus deputatul social democrat. ”Poate o să considerați o mică răutate dar l-am întrebat și pe primarul municipiului Câmpulung, pe domnul Negură cum se explică faptul că atunci când am avut această inițiativă legislativă care a trecut colegii noștri parlamentari liberali suceveni au votat împotrivă. Ar trebui să-și întrebe colegii de partid de ce este posibil așa ceva pentru că noi am avut în vedere exact posibilitatea de a extinde această pârtie. Oricum și senatorul Ioan Stan și eu am discutat cu doamna ministru Gavrilescu ca într-o oarecare măsură să existe posbilitatea de a putea face și această extindere. Să știți  că nu este o situație unicat în Câmpulung. Sunt mai multe zone în țară în care poate dacă am pătrunde în rezervație dar cu o anumită grijă am putea beneficia de o sporire a gradului de confort, de petrecere a timpului liber pentru foarte mulți”, a explicat Rădulescu.

”Totul e spre bine și demonstrează echidistanța guvernului social democrat”

”Vreau să fac în final o glumă. Așa la nici o lună de la constituirea, cum se cheamă,  Liga nordului liberal sau Liga nord liberală, uitați că deja proiectele vin grămadă peste Câmpulung. Bine, că sunt finanțate de Guvernul PSD e altă problemă, dar uitați s-a finalizat pârtia de schi. Știu că domnul primar are măcar câteva proiecte în derulare prin PNDL care se apropie de finalizare tot prin program guvernamental. Totul e spre bine și demonstrează echidistanța guvernului social democrat”, a încheiat Alexandru Rădulescu.

Rădulescu: ”Această pârtie a putut fi finalizată doar printr-o colaborare foarte bună între parlamentarii social democrați suceveni și colegii lor din Guvern”, 10.0 out of 10 based on 1 rating
VN:F [1.9.22_1171]
Rating: 10.0/10 (1 vote cast)
Politic
SAV-COM Suceava
MOPAN Suceava
FACOS Suceava
Edofier Fier Forjat
E.ON - Luna aceasta, factura electronica iti poate aduce premii in fiecare zi
Jidvei - vinuri albe romanesti de calitate
Jidvei - vinuri albe romanesti de calitate
A.I.T.I. Imobiliare Suceava
General Construct - Anunturi angajare
Aeroportul International Stefan cel Mare Suceava
REVINE Suceava
Hornar de Bucovina
Locuri de munca in Romania
ROMFOUR - Transport international de persoane colete - auto pe platforma
Loial Impex Suceava