MOPAN Suceava

Deputatul PSD de Suceava, Alexandru Rădulescu, apreciază faptul că numărul turiștilor care au vizitat județul Suceava a crescut constant în ultimii 2-3 ani, lucru evidențiat de statisticile de specialitate, subliniind că această creștere se datorează în mare parte și unui management bun al Guvernului PSD – ALDE în domeniul social și turistic. ”Constat, în ultima perioadă, din mass-media locală și din statisticile de specialitate că această activitatea s-a intensificat mult în ultimii 2-3 ani, că numărul turiștilor a crescut foarte mult și aflu acum că gradul de ocupare al unităților turistice de primire, pentru perioada Sărbătorilor Pascale, se apropie de 100%. Consider că acest fapt, pe lângă premisele naturale și culturale menționate mai sus, se datorează în mare parte și unui management bun al Guvernului PSD – ALDE în domeniul social și turistic. Deoarece au crescut salariile (salariul mediu cu 36%), pensiile ( 27%), bursele elevilor și studenților, ajutoarele sociale, puterea netă de cumpărare (cu 26%), deoarece s-au luat și măsuri directe precum gratuități de transport pentru elevi, studenți și pensionari și s-au  acordat vouchere de vacanță pentru salariați a crescut mult posibilitatea fiecăruia de a-și permite să meargă în vacanță. Pe de altă parte Guvernul a luat și măsuri  directe menite să vină în sprijinul agenților economici care își desfășoară activitatea în turism: a fost redus TVA – ul în domeniu la 5% (cel mai redus din U.E), a fost plafonat prețul la gazele naturale, a fost redus TVA – ul la serviciile de apă și canalizare la 9% și de curând a demarat programul destinat stațiunilor balneare prin care se finanțează cu până la 200.000 euro diverse activități turistice”, a explicat Rădulescu.

”Nu mă mai surprinde faptul că președintele Consiliului Județean Suceava ignoră intenționat toate aceste evidențe. Nu mă miră nici faptul că dumnealui încearcă să-și atribuie rolul esențial în dezvoltarea turismului sucevean”

El a amintit și de alte repere ale implicării Guvernului PSD–ALDE în favorizarea dezvoltării turismului: declararea unor localități sucevene drept stațiuni de interes național (Poiana Stampei, Cacica, Pojorâta, Sucevița, Dorna Candreni), reabilitarea unor căi rutiere ce facilitează accesul turiștilor în județ (DN 17, DN 17A, DN 17B, DN  2, DN 2E precum și 8 drumuri județene printre care și cele din zona turistică Mălini – Slatina), finanțarea unor infrastructuri turistice (precum pârtia de schi de la Câmpulung Moldovenesc). Admit și faptul că promovarea turistică e foarte importantă în dezvoltarea acestui domeniu. ”Nu mă mai surprinde faptul că președintele Consiliului Județean Suceava ignoră intenționat toate aceste evidențe. Nu mă miră nici faptul că dumnealui încearcă să-și atribuie rolul esențial în dezvoltarea turismului sucevean(situație ce mă duce cu gândul la o foarte cunoscută fabulă), mă miră însă că, probabil încă, nu-și atribuie calitatea de ctitor al mănăstirilor bucovinene sau nu-și asumă paternitatea gastronomiei locale – repere esențiale ale destinațiilor turistice din județ”, a conchis deputatul PSD de Suceava.

VN:F [1.9.22_1171]
Rating: 0.0/10 (0 votes cast)
Politic
SAV-COM Suceava
MOPAN Suceava
FACOS Suceava
Edofier Fier Forjat
E.ON - Luna aceasta, factura electronica iti poate aduce premii in fiecare zi
Jidvei - vinuri albe romanesti de calitate
Jidvei - vinuri albe romanesti de calitate
A.I.T.I. Imobiliare Suceava
General Construct - Anunturi angajare
Aeroportul International Stefan cel Mare Suceava
REVINE Suceava
Hornar de Bucovina
Locuri de munca in Romania
ROMFOUR - Transport international de persoane colete - auto pe platforma
Loial Impex Suceava