Concert pascal
MOPAN Suceava

Rapid CFR Suceava a “smuls” un egal în disputa din etapa a XXI-a a seriei I a Ligii a II-a de fotbal, după ce a fost condusă de Farul Constanţa timp de 85 de minute cu 2-0.

După remiza obţinută pe terenul celor de la CS Baloteşti, gruparea suceveană a abordat cu mai mare încredere disputa cu gruparea de pe litoral, încercând să joace pe contraatac împotriva unei formaţii echilibrate şi experimentate. În primele 45 de minute oaspeţii au avut cele mai clare ocazii, însă portarul sucevenilor Niga a fost la post.

În repriza a II-a, constănţenii, cu o linie de mijloc alcătuită din jucători de valoare, a forţat atacul şi au reuşit să deschidă scorul dintr-un penalty transformat de Pătulea. Tehnicianul formaţiei gazdă Costel Ilie, simte momentul slab al elevilor săi şi, la fel ca în prima etapă din acest an, “plusează” în ofensivă prin introducerea lui Tudorache şi a lui Bîgu.

Schimbările nu produc efectul dorit şi Farul Constanţa îşi măreşte avantajul pe tabela de marcaj prin punctual reuşit de V.Munteanu cu un şut înşelător cu stângul. “Marinarii” au avut şansa de a duce scorul la 3-0, dar portarul Niga a parat lovitura de la 11 metri executată de Pătulea în minutul 79.

Atunci când nimeni nu mai credea, Rapid CFR Suceava a revenit la viaţă. Daniel Bălan pătrunde inspirat pe partea dreaptă, centrează bine pentru Boiciuc care, după o preluare aproximativă, izbuteşte să-i pcălească pe toţi şi să reducă din handicap. În prelungirile partidei, gruparea suceveană beneficiază de o lovitură liberă de pe partea dreaptă. Semeghin execută bine, mingea loveşte încheietura barelor, revine în teren de unde Tudorache o trimite cu capul în plasă.

Rezultat final Rapid CFR Suceava – Farul Constanţa 2-2 după o revenire surprinzătoare a gazdelor.

Rapid CFR Suceava: Niga – D. Bălan, Cl. Velescu, D. Ciobanu, D. Semeghin (cpt.) – Golofca, Sfrijan, G. Apostol, Plămadă – M. Negru, Boiciuc.
Rezerve: Hânţescu – Ţăuţianu, Bîgu, Dănilă, Jitariuc, Gheorghiciuc, Tudorache.
Antrenor: Costel Ilie

Farul Constanţa: Negrilă – Ţăranu, Fl. Pătraşcu (cpt.), Fl. Popa, Murgoci – V. Munteanu, Vezan, Ad. Ionescu, Tigoianu – Pătulea, C. Neagoe.
Rezerve: I. Dinu – Meleandră, Vlăescu, Ad. Cristea, V. Suciu, C. Milea, Pungă.
Antrenor: Constantin Gache
Arbitru: Sergiu Popa (Aiud); Asistenţi: Ferencz Tunyogi (Zalău) şi Doru Claudiu Lucaciu (Cluj-Napoca).

VN:F [1.9.22_1171]
Rating: 0.0/10 (0 votes cast)
Sport
SAV-COM Suceava
MOPAN Suceava
FACOS Suceava
Edofier Fier Forjat
Castiga premii zilnice cu factura electronica din contul E.ON Myline
Jidvei - vinuri albe romanesti de calitate
Jidvei - vinuri albe romanesti de calitate
A.I.T.I. Imobiliare Suceava
General Construct - Anunturi angajare
Aeroportul International Stefan cel Mare Suceava
REVINE Suceava
Hornar de Bucovina
Locuri de munca in Romania
ROMFOUR - Transport international de persoane colete - auto pe platforma
Loial Impex Suceava