MOPAN Suceava

În runda cu numărul III a seriei I a Ligii a II-a de fotbal, Rapid CFR Suceava a evoluat pe terenul unei formații cu același număr de puncte în clasament și fără niciun gol primit în cele trei partide oficiale din acest debut de sezon competițional, CF Brăila. Ziua de 13 septembrie nu a fost una cu ghinion pentru suceveni, ci una norocoasă pentu că elevii antrenorului Bogdan Tudoreanu s-au impus cu scorul de 2-0.
Începutul meciului a aparținut formației gazdă care a încercat de câteva ori poarta apărată de Rohețki. Au fost câteva lovituri libere ale brăilenilor, dar niciuna din ele nu a fost periculoasă. Sucevenii au replicat destul de timid, ”catalizatorul” atacurilor fiind și la acest meci Daniel Bălan.
La pauză a fost 0-0 în disputa dintre CF Brăila și Rapid CFR Suceava pe un stadion cu foarte puțini spectatori. Imediat după reluare, tehnicienii suceveni fac o schimbare inspirată și-l introduce pe teren pe vârful de atac Matei în locul mijlocașului central Apostol. Dacă inițial formația suceveană a fost alcătuită pentru a nu primi gol și a juca pe contraatac bazându-se pe explozia lui Marinkovic, în repriza a doua , Rapid CFR Suceava a jucat să marcheze.
Golul a venit aproape imediat, insistentul jucător sucevean Sfrijan fiind faultat în careul brăilenilor. Matei a executat perfect lovitura de la 11 metri acordată și gruparea suceveană a preluat conducerea pe tabela de marcaj cu 1-0. Deși a încercat să revină în ofensivă, echipa CF Brăila nu a reușit nimic notabil. La o fază prelungită de atac, sucevenii au punctat din nou prin același Matei care a profitat de indecizia fundașilor brăileni și a fixat scorul la 2-0 pentru Rapid CFR Suceava. Defensiva suceveană în frunte cu portarul Rohețki a rezistat până la final și bucovinenii s-au întors de la Dunăre cu toate cele trei puncte puse în joc în duelul cu CF Brăila.
Moral bun așadar pentru rapidiștii suceveni înaintea derbiului cu Săgeata Năvodari de sâmbătă 20 septembrie, oaspeții fiind singura echipă cu punctaj maxim din Liga a II-a.

CF Brăila: Mitrea – Petean, Olenic, Ghiocel, Stănciulescu, Ivan, Frunză (cpt.), Dima, Spătaru, Agbleta, Nicoliţă.
Rezerve: Leu – M. Gheorghe, Iordache, Onofraş, Ndigwe, Necoară, Spiridon.
Antrenor: Alin Pânzaru

Rapid CFR Suceava: Roheţki – D. Bălan, Velescu, Plecanciuc, Semeghin (cpt.), Cerlinca, Al. Apostol, Sfrijan, Sumanariu, Bâgu, Marinkovic.
Rezerve: Pascal – Negru, Feraru, Gheorghiciuc, Golofca, Matei, Burcea
Antrenor: Bogdan Tudoreanu
Arbitru: Ovidiu Petru Oprea (Ploieşti); Asistenţi: Răzvan Mihai Dobre şi Gabriel Ion Cătană (ambii din Târgovişte).

Rezultate consemnate în etapa a III-a a seriei I a Ligii a II-a:
CF Brăila – Rapid CFR Suceava 0-2
Săgeata Năvodari – Unirea Slobozia 1-0
Farul Constanța – Academica Argeș 1-1
Gloria Buzău – FC Voluntari 1-0
FCM Dorohoi – SC Bacău 0-2
CS Balotești – ACS Berceni 3-3

Clasament
1. Săgeata Năvodari 3 3 0 0 4-1 9
2. Rapid Suceava 3 2 1 0 6-1 7
3. Academica Pitești 3 2 1 0 5-1 7
4. Gloria Buzău 3 2 0 1 3-4 6
5. SC Bacău 3 1 1 1 5-4 4
6. CF Brăila 3 1 1 1 1-2 4
7. Farul Constanța 3 0 3 0 4-4 3
8. FC Voluntari 3 1 0 2 3-3 3
9. Unirea Slobozia 3 0 2 1 1-2 2
10. CS Balotești 3 0 1 2 3-5 1
11. ACS Berceni 3 0 1 2 5-8 1
12. FCM Dorohoi 3 0 1 2 1-6 1

VN:F [1.9.22_1171]
Rating: 0.0/10 (0 votes cast)
Sport
SAV-COM Suceava
MOPAN Suceava
FACOS Suceava
Edofier Fier Forjat
Castiga premii zilnice cu factura electronica din contul E.ON Myline
Jidvei - vinuri albe romanesti de calitate
Jidvei - vinuri albe romanesti de calitate
A.I.T.I. Imobiliare Suceava
General Construct - Anunturi angajare
Aeroportul International Stefan cel Mare Suceava
REVINE Suceava
Hornar de Bucovina
Locuri de munca in Romania
ROMFOUR - Transport international de persoane colete - auto pe platforma
Loial Impex Suceava