Concert pascal
MOPAN Suceava

Rapid CFR Suceava a încheiat o primă parte de sezon de excepţie în Liga a II-a de fotbal. Echipa suceveană este singura din seria I cu o singură înfrângere la activ având 31 de puncte şi un golaveraj de 34-14.
Comparând aceste cifre cu cele ale celorlalte combatante din seria I, se poate spune că la gruparea suceveană a existat şi există un echilibru foarte bun între apărare şi atac. Defensiva suceveană este cea mai bună, cu doar 14 goluri primite, jucătorii din acest compartiment având o experienţă competiţională deosebită. Începând cu Semeghin şi Daniel Bălan, doi fotbalişti adevăraţi care au fost “motorul” echipei şi care au dovedit că evoluează la un nivel ridicat fără să se uite în cartea de identitate şi continuând cu Plecanciuc, Velescu şi Ferariu, trei fundaşi centrali cu mare experienţă care au reuşit să facă “rocade” perfecte dacă vreunul dintre ei a lipsit eventual, apărarea suceveană a dat încredere celorlalţi colegi de echipă. Nu trebuie sub nicio formă uitat portarul Roheţki, un goal-keeper cu reflexe excepţionale care i-a “scos” de multe ori din dificultate pe coechipieri.
Cu 34 de goluri marcate până acum, Rapid CFR Suceava are al doilea atac din Seria I, după liderul FC Voluntari. Cei mai eficienţi la acest capitol au fost atacanţii Marius Matei şi Mircea Negru, care au contribuit decisiv la 60% dintre reuşitele grupării sucevene din acest sezon. Cei doi alcătuiesc un cuplu redutabil, au înscris fiecare câte 10 goluri în primele 16 meciuri disputate în actuala ediţie de campionat, performanţă care-i plasează în fruntea ierarhiei golgheterilor din eşalonul al doilea.
Pentru că ne-am concentrat oarecum pe superlative, trebuie să ne referim şi la compartimentul median, cel care trebuie să ajute apărarea şi să ofere mingi utile pentru atac. Linia de mijloc a grupării sucevene este cea mai tânără, din cei patru componenţi ai ei, doi fiind, conform regulamentului, sub 21 de ani. Sumanariu, are deja calm şi luciditate, iar Cerlincă a fost selecţionat în lotul naţional de tineret având o ascensiune deosebită. Ceilalţi doi jucători care au asigurat centrul compartimentului median, Apostol şi Sfrijan s-au dovedit a fi foarte combativi şi utili şi nu o dată au contribuit la reuşitele atacanţilor. Dintre cei care au evoluat mai mult în acest sezon competiţional se pot remarca Marinkovic, Golofca şi Gheorghiciuc, jucători care pot oricând să producă o frumoasă surpriză. Totuşi, linia de mijloc a echipei Rapid CFR Suceava poate mai mult să contribuie la faza ofensivă, iar cei mai tineri trebuie să aibă mai mult curaj.
Parcursul foarte bun în campionat a fost completat de un rezultat de excepţie în cadrul Cupei României, Rapid CFR Suceava reuşind să acceadă în faza optimilor de finală după ce a învins echipa de prim eşalon valoric, Gaz Metan Mediaş. Cu siguranţă că formaţia suceveană ar fi avut alt “suflu” şi inimă la meciul cu Petrolul Ploieşti dacă el s-ar fi disputat pe “Areni”. Oricum, Rapid CFR Suceava a dovedit că are valoare şi poate face faţă unui duel cu echipele din Liga I.
La capătul unui sezon de toamnă neaşteptat de bun, încununat cu o clasare pe locul al doilea în ierarhia Seriei I a ligii secunde, fotbaliştii de la Rapid CFR Suceava au intrat într-o binemeritată vacanţă. Jucătorii suceveni vor avea liber cinci săptămâni, până pe data de 12 ianuarie, când este programată reunirea lotului. Elevii antrenorului Bogdan Tudoreanu au în plan efectuarea unui stagiu de pregătire centralizată în perioada 21-30 ianuarie, debutul sezonului oficial de primăvară urmând să se producă pe data de 28 februarie.
„Dorinţa mea este să ne revedem în acelaşi efectiv şi la primul antrenament din 2014. Se vorbeşte că echipe precum Gaz Metan Mediaş sau FC Voluntari ar fi interesate de atacantul Marius Matei, dar cu noi nu a vorbit nimeni. Am reuşit să construim o echipă solidă la Suceava şi eu sper să continuăm în acelaşi format, cel puţin până la vară. În condiţiile în care nu va pleca nimeni, nu vom aduce mai mult de 2-3 jucători în completarea lotului, vom merge tot pe mâna fotbaliştilor cu care am făcut treabă bună anul acesta”, a declarat antrenorul principal Bogdan Tudoreanu.

VN:F [1.9.22_1171]
Rating: 0.0/10 (0 votes cast)
Sport
SAV-COM Suceava
MOPAN Suceava
FACOS Suceava
Edofier Fier Forjat
E.ON - Luna aceasta, factura electronica iti poate aduce premii in fiecare zi
Jidvei - vinuri albe romanesti de calitate
Jidvei - vinuri albe romanesti de calitate
A.I.T.I. Imobiliare Suceava
General Construct - Anunturi angajare
Aeroportul International Stefan cel Mare Suceava
REVINE Suceava
Hornar de Bucovina
Locuri de munca in Romania
ROMFOUR - Transport international de persoane colete - auto pe platforma
Loial Impex Suceava