Concert pascal
MOPAN Suceava

Pentru a doua oară, după jocul de la Dunărea Galaţi, Rapid Suceava întâlneşte în deplasare o grupare care nu avea niciun punct în clasament. Formaţia suceveană va juca azi de la ora 11.00 pe terenul „lanternei roşii” a seriei I a Ligii a II-a, Dinamo II Bucureşti. Din echipa suceveană pentru jocul cu gruparea bucureşteană vor lipsi Bosancu, suspendat şi Mircea Negru, Homneac, Sumanariu şi Golofca, accidentaţi.
„După evoluţia foarte bună în meciul cu Farul Constanţa vrem să facem un joc la fel de incisiv şi pe terenul echipei Dinamo II Bucureşti. Pentru noi este extrem de important să nu pierdem în capitală. Chiar dacă se află pe ultimul loc în clasament fără niciun punct, formaţia bucureşteană are în lot jucători valoroşi care pot face diferenţa.
Sper ca băieţii noştri să treacă peste momentul dificil al accidentării grave la antrenament a lui Golofca şi să se mobilizeze pentru victorie” a declarat antrenorul principal Ovidiu Murariu.
„Este o deplasare prea lungă pentru a o face degeaba, vrem să venim cel puţin cu un punct de la Dinamo II. Am fost primit întotdeauna bine pe stadionul din Şoseaua „Ştefan cel Mare” şi cu toate echipele cu care am jucat apoi acolo, Foresta Suceava, Oţelul Galaţi sau Astra Ploieşti, am luat puncte. Sper să fie la fel şi acum şi să dedicăm punctul sau punctele colegului nostru Golofca în care am mare încredere” a spus cel mai valoros jucător al grupării sucevene, Dorin Semeghin.
„Ne vor lipsi cinci jucători buni şi vom deplasa la Bucureşti un lot de doar 17 jucători, din care Cerlincă este junior. Totuşi, sunt absolut convins că cei care vor intra pe teren vor lupta pentru a nu pierde în confruntarea cu o echipă avidă de puncte, Dinamo II” a completat antrenorul secund, Bogdan Tudoreanu.
În etapa a VII-a a seriei I a Ligii a II-a se vor disputa meciurile:
Dinamo II – Rapid Suceava
CF Brăila – CS Otopeni
Unirea Slobozia – Delta Tulcea
Chindia Târgovişte – FC Botoşani
Farul Constanţa – Dunărea Galaţi
Clasament Seria I

1. Sportul Studenţesc 6 6 0 0 15-2 18
2. CS Otopeni 6 4 2 0 10-4 14
3. FC Botoşani 5 4 0 1 11-5 12
4. Delta Tulcea 6 4 0 2 9-8 12
5. Săgeata Năvodari 5 3 2 0 14-6 11
6. Rapid Suceava 4 2 0 2 6-6 6
7. CF Brăila 4 1 1 2 8-11 4
8. Unirea Slobozia 4 0 3 1 7-10 3
9. Farul Constanţa 5 1 0 4 5-7 3
10. Dunărea Galaţi 4 1 0 3 2-7 3
11. CS Buftea 5 1 0 4 6-13 3
12. Chindia Târgovişte 4 0 2 2 3-6 2
13. Dinamo II 5 0 0 5 1-10 0

VN:F [1.9.22_1171]
Rating: 0.0/10 (0 votes cast)
Sport
SAV-COM Suceava
MOPAN Suceava
FACOS Suceava
Edofier Fier Forjat
E.ON - Luna aceasta, factura electronica iti poate aduce premii in fiecare zi
Jidvei - vinuri albe romanesti de calitate
Jidvei - vinuri albe romanesti de calitate
A.I.T.I. Imobiliare Suceava
General Construct - Anunturi angajare
Aeroportul International Stefan cel Mare Suceava
REVINE Suceava
Hornar de Bucovina
Locuri de munca in Romania
ROMFOUR - Transport international de persoane colete - auto pe platforma
Loial Impex Suceava