MOPAN Suceava

La începutul acestei săptămâni fotbaliştii de la Rapid Suceava vor relua pregătirile în vederea sezonului competiţional 2014-2015. La reunirea lotului au luat parte 16 jucători: Cătălin Pascal, Cristi Spătar, Constantin Ferariu, Radu Sava, Vasile Vitu, Răzvan Bâgu, Vlad Stănescu, Andrei Fedorovici, Ciprian Sumanariu, Andrei Cerlincă, Cătălin Golofca, Ionuţ Plămadă, Iulian Ionesi, Mircea Negru, Adrian Vornicu şi Radu Luţac, ultimul revenind de la Sporting Suceava.
Dorin Semeghin, Daniel Bălan şi Claudiu Velescu au fost învoiţi până la sfârşitul acestei săptămâni, în vreme ce Costel Arotăriţei a plecat să susţină probe de joc la divizionara secundă ACS Berceni. Rapid Suceava a renunţat în această vară la serviciile lui Ionuţ Duţică şi Cristinel Gafiţa, în vreme ce portarul Vlad Hânţescu, jucator ce aparţine de Viitorul Constanţa, a fost redirecţionat spre FC Voluntari. În schimb, oficialii “ceferiştilor” încearcă să-l readucă la echipă pe Mihai Luca, care apără de câteva sezoane buturile divizionarei a treia Kosarom Paşcani.
În aceasta săptămână, rapidiştii se vor antrena în Suceava, acolo unde Bogdan Tudoreanu va pune accentul pe reacomodarea jucătorilor la efort. La jumătatea acestei luni, “alb-vişiniii” îşi vor muta tabăra la Poiana Negri pentru un cantonament ce se va întinde pe parcursul a zece zile. În aceasta vară, Bogdan Tudoreanu are în plan şi disputarea a 8-9 meciuri amicale, primul test fiind programat sâmbătă, in deplasare, contra divizionarei a patra Şomuzul Preuteşti.
Rapid CFR Suceava a început să “tatoneze” piaţa de transferuri în vederea consolidării lotului de jucători pentru viitorul sezon al Ligii a II-a. Oficialii grupării de pe “Areni” s-au orientat către trei jucători de la FC Botoşani, este vorba de Marius Matei, Cătălin Vraciu şi Ionuţ Ursu, fotbaliştii împrumutaţi în primăvara trecută la Dunarea Galaţi. În vârstă de 30 de ani, Marius Matei evoluează pe postul de atacant, iar de-a lungul carierei a schimbat nu mai puţin de opt echipe, printre care FC Vaslui, Oţelul Galaţi, Gloria Buzău şi Farul Constanţa. Cel de-al doilea jucător de pe lista de achiziţii a “ceferiştilor”, Cătălin Vraciu, are 25 de ani şi evoluează pe postul de mijlocaş stânga. Tot 25 de ani are şi Ionut Ursu, acesta din urma evoluând pe postul de fundaş central.
“Sper să ne înţelegem cu toţi trei. Sunt jucători cu experienţă. Dacă ajung la noi, mai avem nevoie de doi mijlocaşi centrali, iar în mare parte sunt acoperiţi pe toate posturile”, a spus antrenorul sucevean Bogdan Tudoreanu.
La primele antrenamente ale formaţiei Rapid Suceava sunt aşteptaţi şi Florin Burcea, un mijlocas central în vârstă de 22 de de la Dinamo Bucuresti şi Claudiu Ionescu de la formaţia CF Brăila, dar şi un atacant brazilian în vârstă de 21 de ani.

VN:F [1.9.22_1171]
Rating: 0.0/10 (0 votes cast)
Sport
SAV-COM Suceava
MOPAN Suceava
FACOS Suceava
Edofier Fier Forjat
Castiga premii zilnice cu factura electronica din contul E.ON Myline
Jidvei - vinuri albe romanesti de calitate
Jidvei - vinuri albe romanesti de calitate
A.I.T.I. Imobiliare Suceava
General Construct - Anunturi angajare
Aeroportul International Stefan cel Mare Suceava
REVINE Suceava
Hornar de Bucovina
Locuri de munca in Romania
ROMFOUR - Transport international de persoane colete - auto pe platforma
Loial Impex Suceava