Concert pascal
MOPAN Suceava

Comunicat:

Acum, în pragul sărbătorilor de iarnă, pe lângă tradiționalele urări de bine pentru suceveni, aș dori să le transmit și raportul meu de activitate din primul an de mandat.
După cum am mai comunicat sucevenilor, sunt deputat PSD ales în urma voturilor exprimate din luna decembrie 2016, în circumscripția electorală nr. 35 Suceava. Fac parte din Comisia pentru sănătate și familie, comisie cu caracter permanent a Camerei Deputațilorși sunt membru în Grupurile de prietenie cu Parlamentele următoarelor state: Republica Arabă Siriană, Muntenegru și Islanda.

Până în momentul de față, activitatea mea parlamentară din punct de vedere statistic constă în 53 de propuneri legislative inițiate, 16 declarații politice, 18 luări de cuvânt, 3 interpelări și o întrebare, susținute toate în Ședintele de Plen ale Camerei Deputaților.

În ceea ce privește desfășurarea activității în Comisia pentru sănătate și familie, cele mai importante legi care au fost dezbăute au avut în vedere trecerea Institutului Cantacuzino în subordinea Ministerului Apărării Naționale, reacordarea indemnizațiilor însoțitorilor pentru copiii diagnosticați cu sindromul Down și alte dizabilități similare, extinderea anumitor programe de screening, înființarea Spitalelor Regionale și multe altele.

Referitor la propunerile legislative inițiate, după cum am promis și în campania electorală, m-am axat foarte mult pe domeniul sănătății și cel al educației, domenii în care îmi desfășoractivitatea profesională.

Am inițiat propunerea legislativă PLX 420 pentru modificarea şi completarea Legii Nr.1/2011 a Educaţiei Naţionale, prin care se introduce în curricula națională disciplina ”Nutriție și educație nutrițională”, pentru învățământul preșcolar, primar și gimnazial. În momentul de față, proiectul legislativ se află în dezbatere publică și pe ordinea de zi a comisiilor de specialitate din Camera Deputaților. La recomandarea domnului Ministru al Sănătății Florian Bodog, am primitavizul favorabil din partea Ministerului Sănătățiiși propunerea ca această disciplină să aibă caracter obligatoriu.

Declarațiile politice susținute în Ședinele de Plen ale Camerei Deputaților au fost înprincipal în domeniul sănătății: modul în care sunt achiziționate medicamentele, starea de sănătate a populației prin consumul de alimente,obezitatea infantilă și am ridicat problema privind siguranța pacientului din România.

Prin interpelările și întrebările adresate Ministrului Sănătății, domnului Florian Bodog, am readus în discuție normele metodologice pentru aplicarea Legii Dieteticianului 256/2015, modificarea Ordinului 39/2008 cu privire la reorganizarea ambulatoriului de specialitate al spitalului,măsurile Ministerului Sănătății pentru prevenirea şi combaterea obezităţii infantile și măsurile pentru prevenirea şi combaterea exporturilor paralele de medicamente.

În circumscripția electoralănr. 35 Suceava, împreună cu doamneledin Organizația Femeilor Social-Democrate din Municipiul Suceava, organizație pe care o reprezint în calitate de președinte, am inițiat acțiuni umanitare pentru copiii aflați în Centrele de Plasament de Tip Familial din Municipiul Suceava, am sprijinit mamele și asistenții maternali care au înfiat și adoptat copii, m-am alăturat, în calitate de deputat, activității inițiate de către PES Activists Suceava prin care am donat rechizite școlare mai multor copii din Suceava.

La Cabinetul Parlamentar, care se află în incinta Palatului Administraiv Suceava, Camera P02, primim cetățenii pentru audiențe în fiecare zi, iar în cursul zilei de vinerisusțin personal audiențele cu cetățenii din municipiu.

De asemenea, am participat la dezbaterile publice privind necesitatea construirii unui Spital de Pediatrie în Municipiul Suceava, la dezbaterile privind „Beneficiile investiției într-un program de screening pentru cancerul de sân”, la cea de a 3-a ediție World Food Day organizată de Edenred Romania, la Conferința de presă Salvați Copiii – România investește în dotarea maternităților, Dotarea secției de terapie intensivă a Maternității Polizu, organizată în cadrul Maternității Polizu din București dar și la acțiunile inițiate de către OFSD România.

Vom continua cu acțiunile specifice PSD oferind copiilor un zâmbet de Crăciunînsoțitde un cadou tradițional sărbătorilor de iarnă.

Cu acest prilej, le transmit sucevenilor cele mai sincere urări cu ocazia sărbătorilor de iarnă, un Crăciun Fericit și cele mai bune gânduri pentru Noul An!

Raportul activității parlamentare în primul an de mandat – deputat dr. Maricela Cobuz, PSD Suceava, 10.0 out of 10 based on 1 rating
VN:F [1.9.22_1171]
Rating: 10.0/10 (1 vote cast)
Politic
SAV-COM Suceava
MOPAN Suceava
FACOS Suceava
Edofier Fier Forjat
Castiga premii zilnice cu factura electronica din contul E.ON Myline
Jidvei - vinuri albe romanesti de calitate
Jidvei - vinuri albe romanesti de calitate
A.I.T.I. Imobiliare Suceava
General Construct - Anunturi angajare
Aeroportul International Stefan cel Mare Suceava
REVINE Suceava
Hornar de Bucovina
Locuri de munca in Romania
ROMFOUR - Transport international de persoane colete - auto pe platforma
Loial Impex Suceava