MOPAN Suceava

Uniunea Europeană și Republica Senegal vor avea un nou acord de exploatare în domeniul pescuitului durabil, după ce raportul eurodeputatei ALDE Norica Nicolai a fost votat astăzi de către plenul Parlamentului European reunit la Strasbourg. Raportoarea liberală a declarat că noul acord economic este în avantajul consumatorului european, întrucât produsele de pește de pe piața UE vor deveni mai accesibile și mai variate ca ofertă.
Acordul de parteneriat între UE și Senegal, care nu mai era în vigoare din anul 2006, va permite navelor europene să își reia activitățile de exploatare a speciilor de pește din apele Senegalului, cu beneficii de ambele părți. Astfel, partea senegaleză se angajează să nu acorde condiții de exploatare mai bune navelor aparținând altor țări, să combată pescuitul ilegal, să ducă politici în concordanță cu respectarea drepturilor omului, iar UE va avea o contribuție anuală de 14 miliarde de euro, sumă ce va fi plătită în următorii cinci ani și care constă în ajutor financiar acordat statului Senegal pentru protejarea mediului și investiții în acest domeniu și redevențe plătite de proprietarii navelor de pescuit. De asemenea, vasele sub pavilionul statelor membre UE ce vor pescui în apele senegaleze urmează să angajeze cetățeni senegalezi în proporție de 20% și să debarce capturile în porturile din Senegal, ceea ce va ajuta la dezvoltarea industriei și va duce la crearea de locuri de muncă în această zonă.
„Uniunea Europeană are, într-adevăr, puterea de a se impune ca piață de consum puternică și influentă în lume. Țin să subliniez că acest tip de acorduri, benefice de ambele părți, cuprind și o componentă etică, nu doar de exploatare. Mă refer la faptul că Uniunea nu vrea o exploatare cu orice preț, ci a impus condiții suplimentare guvernului senegalez în ceea ce privește contribuția sa financiară, și mă refer aici la prevederile privind respectarea drepturilor omului, privind investițiile, regenerarea speciilor de pește, protejarea mediului și combaterea pescuitului ilegal”, a declarat raportoarea liberală Norica Nicolai.

VN:F [1.9.22_1171]
Rating: 0.0/10 (0 votes cast)
Politic
SAV-COM Suceava
MOPAN Suceava
FACOS Suceava
Edofier Fier Forjat
Castiga premii zilnice cu factura electronica din contul E.ON Myline
Jidvei - vinuri albe romanesti de calitate
Jidvei - vinuri albe romanesti de calitate
A.I.T.I. Imobiliare Suceava
General Construct - Anunturi angajare
Aeroportul International Stefan cel Mare Suceava
REVINE Suceava
Hornar de Bucovina
Locuri de munca in Romania
ROMFOUR - Transport international de persoane colete - auto pe platforma
Loial Impex Suceava