• S.C. Doly-Com Distribuție S.R.L. Botoșani angajează persoane cu competențe profesionale în domeniile electric, electronic și automatizări, cu studii medii sau superioare.
  • Salariul brut acordat este între 5128 lei și 6837 lei, funcție de cunostintele și competențele profesionale în domeniu. Se acordă gratuit transport și o masă la cantina societății. CV-urile se pot trimite pe e-mail la adresa office@dolycom.ro. Relații: la tel. 0231 565970, 0753 090117, 0753090142.

În ziarul „Cotidianul” din 15 martie a.c. a apărut un raport german din 4 noiembrie 1940 în care probabil un oficial al NSDAP, făcând o analiză a României, stabileşte liniile generale de acţiune ale Germaniei referitoare la „acest spaţiu vital”.

Câteva spicuiri din acest raport sunt  utile pentru a crea o imagine asupra a ceea ce era România în ochii germanilor şi, mai ales, pentru a înţelege poate mai bine cum stăm astăzi:

–         „Valahia şi Moldova au fost dependente de imperiile german, turc şi rus şi din păcate la dorinţa acestor puteri au devenit state „independente”. „Naţiunea română” nu este nici în ziua de azi nimic altceva decât o legendă a istoriografiei. Până în secolul al XIX-lea nu a existat de fapt decât o viaţă vegetativă a micului popor de ţărani şi păstori valahi care număra cu puţin peste un milion de oameni care niciodată nu au avut o clasă conducătoare proprie ci nişte profitori patriarhali care se schimbau adesea. Înmulţirea de zece ori a acestei populaţii în secolele XIX şi XX s-a reuşit prin apariţia sistemului industrial european care a transformat stepele în terenuri agricole. Această mare şansă economică s-a transformat, ca la toţi primitivii, într-o creştere a populaţiei.”

–         Vorbind de forţele legionare, autorul conchide: „Este însă îndoielnic că acestea sunt destul de puternice pentru a crea un stat şi a transforma o populaţie într-un popor. În primul rând nu există un conducător şi nici o clasă conducătoare. „

–         Referindu-se la Antonescu, pe care Germania l-a ajutat cu trupe împotriva propriei armate, autorul spune că: „într-o ţară ai cărei ofiţeri, funcţionari şi intelectuali aproape fără excepţie sunt obişnuiţi să trăiască din trădare, acest bărbat care înainte de toate pretinde cinste s-a confruntat imediat cu o duşmănie crescândă.”

–         Trecând la economie, raportorul spune că „Mulţumită capacităţii populaţiei româneşti de a răbda de foame, mica supraproducţie agrară a României va fi la dispoziţia Reichului şi petrolul îşi va găsi drumul spre Reich câtă vreme acesta va curge. Astfel prin aceste exporturi româneşti se pare că vor asigurate lipsurile industriei germane.” Adaugă, de asemenea: „Cunoscătorii ţării ne asigură că populaţia României nu este una ambiţioasă şi că în mod oriental-slav se mulţumeşte cu astâmpărarea foamei în loc să se străduiască să îşi asigure toate cele necesare.

–         Soluţiile sunt de-a dreptul interesante, chiar şocante pentru noi (cei care mai credem că construim singuri destinul): „Dacă se doreşte ca România să nu fie doar păstrată ci să fie folosită pe deplin acest lucru nu poate avea succes doar prin consiliere, ci prin metode coloniale. Pentru aceasta este nevoie ca în locul proprietăţilor ţărăneşti minuscule prost exploatate să apară mari moşii care să fie administrate după metode moderne sub conducere germană. Apoi trebuie ca forţa de lucru care acum leneveşte să fie ocupată intensiv pe model colonial cu agricultura şi trebuie alcătuite mari armate de muncitori care să refacă sistemul de drumuri extrem de înapoiat. Industriile care necesită forţă de muncă intensivă trebuie să fie transferate din Reich în România. Aceste sarcini pot fi îndeplinite fără să fie atinsă suveranitatea formală a României (caracteristicile cele mai importante ale suveranităţii oricum îi lipsesc acestui stat) şi fără ca să fie blocate posibilităţile de dezvoltare ale puterilor vrednice din rândul populaţiei româneşti. Modalitatea de acţiune trebuie să fie o impunere pe cale paşnică. Nu ar trebui să fie dificil de obţinut sprijinul guvernului român pentru înfiinţarea unor moşii model şi treptat numărul acestor mari moşii să fie crescut. De asemenea nu ar trebui să fie întâmpinate obstacole de netrecut pentru punerea sub regie germană a construcţiilor de drumuri şi canale. Nu este nevoie de mijloace violente pentru penetrarea industrială. Există destul capital în Reich care caută oportunităţi şi care printr-o organizaţie centrală de intermediere în mod planificat să fie orientat către România.”

Revenind la 2012, după părerea mea, se constată o îndeplinire a acestor „idei”, nu doar de către Germania ci de un grup de state, susţinute din plin de o serie de instituţii financiare internaţionale.  Dacă Germania anilor 1940 vede foarte clar ce se putea face cu acest teritoriu „primitiv”, iată că după 1990 lucrurile au curs uşor, de la sine, deoarece România s-a confruntat cu două mari categorii de lideri: unii dornici să conducă cu orice chip (până la urmă pentru asta se pregătiseră în şcolile comuniste) şi alţii, orientaţi (fie că lucraseră cu occidentul, fie au avut pur şi simplu fler), dornici să deţină puterea economică. În cea mai mare parte, şi unii şi alţii au fost foarte fericiţi să „scape” de tot eşafodajul economiei comuniste doar pentru a ajunge la destinaţie; „Occidentul”, oricum informat de calitatea „populaţiei”, a profitat din plin de situaţie iar urmările se cunosc. În privinţa elitei, lucrurile au mers chiar mai rău: unii, nu cred că întâmplător, au reuşit să subziste (sau măcar au creat iluzia); cei mai mulţi însă, au continuat să-şi facă meseria, au intrat în morişca societăţii de consum (rate, venituri mici etc.) şi s-au trezit sclavii unui sistem care numai de ei nu are timp (ba chiar, în anumite cazuri, încurcă sistemul).

Mă întreb dacă acest neam mai are vreo şansă să ajungă la stadiul de „popor”; personal nu cred. Şansa s-a pierdut undeva între secolele XIII-XIV: în Europa occidentală s-a îmbrăţişat dreptul de primogenitură, în timp ce în teritoriile româneşti toţi aveau dreptul la toate; ca atare, piramidal, acest neam s-a bătut pentru dreptul de a nu face nimic (adică pentru putere) peste 500 de ani; în consecinţă îi mai trebuie cam tot pe atât să-şi revină; însă, din păcate, nu mai este timp în actuala societate globalizată: tarele rămân tare, divizarea economică deja s-a făcut, clasa de mijloc trebuie terminată, dependenţa de resurse este tot mai accentuată; şi ce este mai grav, spiritul mioritic, probabil moştenit genetic, devine mai pregnant ca niciodată. Iar elita, singura care, din punct de vedere istoric, s-a dovedit că ar putea face ceva, este „exportată” programatic: văd de câţiva ani tot felul de târguri educaţionale la care universităţile străine oferă tot mai multe facilităţi pentru tinerii noştri; iar aceştia din urmă, aleg, în mod firesc, singura şansă care le rămâne pentru o viaţă decentă şi, evident, pentru un viitor sigur.

Colonizarea de care vorbeau germanii în 1940 se produce sub ochii noştri (cred că de fapt este aproape finalizată); mâinile ne sunt deja legate; am rămas însă cu iluzia că suntem un stat democratic şi că, vorba cântecului, „noi suntem români”. Din păcate doar atât!…

Raportul german din 1940 şi România de astăzi , 10.0 out of 10 based on 3 ratings
VN:F [1.9.22_1171]
Rating: 10.0/10 (3 votes cast)
Editorial
Aeroportul International Stefan cel Mare Suceava
REVINE Suceava
Hornar de Bucovina
ROMFOUR - Transport international de persoane colete - auto pe platforma
Loial Impex Suceava