MOPAN Suceava

Rata de promovare din județul Suceava, înainte de contestații, înregistrată de absolvenții studiilor liceale care au susținut probele examenului de Bacalaureat în sesiunea iunie-iulie 2020, este de 65,4%.  Din promoția curentă, rata de promovare este 72,34%, iar din promoțiile anterioare 26,47%.

Potrivit Inspectoratului Școlar Județean Suceava, dintr-un total de 5960 candidați prezenți, 5057 promoția curentă și 903 promoția anterioară, în sesiunea iunie-iulie 2020, au promovat 3897 de candidați. Dintre aceștia, 3658 candidați sunt din promoția curentă, iar 239 de candidați sunt din promoțiile anterioare. Precizăm că 329 candidați au absentat, iar 5 candidați au fost eliminați pentru fraudă sau tentativă de fraudă. Aceștia nu se vor putea înscrie la următoarele două sesiuni ale examenului național de Bacalaureat.

În urma afișării rezultatelor, 13 candidați au obținut media 10; 79 au obținut nota 10 la proba de Limba și literatura română; un candidat a obținut nota 10 la proba de Limba și literatura maternă; 207 au obținut nota 10 la proba obligatorie a profilului și 294 au obținut nota 10 la proba la alegere a profilului și a specializării.

„Precizăm că nota minimă de promovare, pentru fiecare disciplină, este cinci, iar media finală pentru promovarea examenului este minimum șase. Procentul de promovare s-a calculat din totalul candidaților prezenți”, a transmis IȘJ Suceava.

În conformitate cu prevederile art. 5 și ale art. 6 din Regulamentul UE 2016/679 privind protecția persoanelor fizice în ceea ce privește prelucrarea datelor cu caracter personal și privind libera circulație a acestor date de abrogare a Directivei 95/46/CE (Regulamentul general privind protecția datelor – RGPD), precum și cu solicitarea Autorității Naționale de Supraveghere a Prelucrării Datelor cu Caracter Personal, Ministerul Educației și Cercetării a publicat rezultatele elevilor prin anonimizarea numelui și a prenumelui.

Contestațiile pot fi depuse atât în format fizic, cât și electronic, în zilele de 30 iunie, în intervalul orar 16:00 – 20:00 și pe data de 1 iulie, în intervalul orar 8:00 – 12:00. În acest caz, candidații completează, semnează și depun/transmit electronic și o declarație-tip în care se menționează faptul că au luat cunoștință că nota acordată ca urmare a soluționării contestației poate modifica, după caz, nota inițială, prin creștere sau descreștere. Pentru candidații minori, declarația-tip este semnată și de către părinții/reprezentanții legali ai acestora.

Rezultatele finale vor fi anunțate duminică, 5 iulie.

 

VN:F [1.9.22_1171]
Rating: 0.0/10 (0 votes cast)
Educaţie
SAV-COM Suceava
MOPAN Suceava
FACOS Suceava
Edofier Fier Forjat
E.ON - Luna aceasta, factura electronica iti poate aduce premii in fiecare zi
Jidvei - vinuri albe romanesti de calitate
Jidvei - vinuri albe romanesti de calitate
A.I.T.I. Imobiliare Suceava
General Construct - Anunturi angajare
Aeroportul International Stefan cel Mare Suceava
REVINE Suceava
Hornar de Bucovina
Locuri de munca in Romania
ROMFOUR - Transport international de persoane colete - auto pe platforma
Loial Impex Suceava