MOPAN Suceava

Polițiștii suceveni au organizat, vineri, o amplă acțiune pentru creşterea gradului de siguranţă publică şi respectarea legalităţii actelor de comerţ şi reducerea riscului accidentelor rutiere în municipiul Suceava și în localitățile limitrofe. În cadrul acțiunii s-a urmărit asigurarea ordinii şi liniştii publice, combaterea faptelor cu violenţă, a furturilor, actelor de comerţ neautorizat și cerşetorie, prevenirea și combaterea infracțiunilor stradale și a faptelor penale şi contravenţionale la regimul rutier. În total au fost controlate 62 la unităţi economice şi alte locaţii, şi au fost legitimate 260 de persoane. De asemenea, au fost verificate 263 de autovehicule  şi au fost testaţi cu aparatul etilotest 57 de conducători auto. În total au fost au fost aplicate 160 de sancţiuni contravenționale, în valoare de 42.220 lei, au fost reţinute 9 permise de conducere şi au fost retrase 6 certificate de înmatriculare.
Unul dintre exemplele date de Poliția Suceava este cel al unui șofer din Todirești, de 65 de ani, care a fost oprit pentru control pe un drum județean din această comună. Având în vedere că emana halenă alcoolică, conducătorul auto a fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul fiind de 0,72 mg/l alcool pur în aerul expirat, după care, la spital, i s-au recoltat probe biologice în vederea stabilirii alcoolemiei. În cauză s-a întocmit dosar penal sub aspectul comiterii infracțiunii de „conducerea unui vehicul sub influența alcoolului sau a altor substanțe”, ce va fi soluționat procedural.

VN:F [1.9.22_1171]
Rating: 0.0/10 (0 votes cast)
Actualitate
SAV-COM Suceava
MOPAN Suceava
FACOS Suceava
Edofier Fier Forjat
E.ON - Luna aceasta, factura electronica iti poate aduce premii in fiecare zi
Jidvei - vinuri albe romanesti de calitate
Jidvei - vinuri albe romanesti de calitate
A.I.T.I. Imobiliare Suceava
General Construct - Anunturi angajare
Aeroportul International Stefan cel Mare Suceava
REVINE Suceava
Hornar de Bucovina
Locuri de munca in Romania
ROMFOUR - Transport international de persoane colete - auto pe platforma
Loial Impex Suceava