MOPAN Suceava

Antrenorul echipei de handbal masculin CS Universitatea Suceava pentru sezonul competiţional 2013-2014 va fi Răzvan Bernicu. Tânărul tehnician sucevean, care s-a descurcat foarte bine cu elevii săi în ultimul an, a revenit, dacă se poate spune aşa, acolo unde, credem noi, i-a plăcut.
Nu a reprezentat niciun secret faptul că antrenorul sucevean a „cochetat” cu gândul de a sta pe banca tehnică a botoşănenilor, însă se pare că proiectul grupării sucevene este mai interesant. Oricum ar fi, Răzvan Bernicu îi cunoaşte foarte bine pe cei cu care va lucra şi ştie ce potenţial au.
„Au avut discuţii cu cei de la Botoşani şi nu numai cu ei, dar am preferat să semnez un nou contract cu CS Universitatea Suceava. Îi cunosc bine pe cei cu care lucrez, i-am antrenat pe băieţi şi în Divizia A şi în Liga Naţională şi ştiu ce pot.
Aşteptăm cu toţii găsirea unei modalităţi optime de finanţare a echipei noastre şi privim cu încredere, în pofida plecărilor masive, sezonul care se apropie. Pentru noi este important să avem linişte, iar acea asociere de care se vorbeşte să se concretizeze cât mai rapid”, a declarat profesorul Răzvan Bernicu.
Se pare că CSU Suceava are şi un apărător şi un pivot de excepţie, Ioan Tcaciuc, şi ar putea avea şi o extremă stângă de calibru, Florin Ciubotaru.
CSU Suceava va debuta în noul sezon competiţional sâmbătă, la ora 18, pe terenul celor de la Ştiinţa Bacău.

Programul jocurilor echipei CS Universitatea Suceava în sezonul competiţional 2013-2014 al Ligii Naţionale de handbal masculin:
Etapa I – 15 septembrie
Ştiinţa Bacău – CSU Suceava
Etapa a II-a – 22 septembrie
CSU Suceava – HC Odorhei
Etapa III – 26 septembrie
Potaissa Turda – CSU Suceava
Etapa IV – 29 septembrie
CSU Suceava – Poli Timişoara
Etapa V – 6 octombrie
CS Caraş Severin – CSU Suceava
Etapa VI – 13 octombrie
CSU Suceava – Dinamo Bucureşti
Etapa VII – 17 octombrie
Steaua Bucureşti – CSU Suceava
Etapa VIII – 10 noiembrie
Pandurii Tg. Jiu – CSU Suceava
Etapa IX – 17 noiembrie
CSU Suceava – CSM Bucureşti
Etapa X – 21 noiembrie
HCM Constanţa – CSU Suceava
Etapa XI – 24 noiembrie
CSU Suceava – HCM Baia Mare

VN:F [1.9.22_1171]
Rating: 0.0/10 (0 votes cast)
Sport
SAV-COM Suceava
MOPAN Suceava
FACOS Suceava
Edofier Fier Forjat
E.ON - Luna aceasta, factura electronica iti poate aduce premii in fiecare zi
Jidvei - vinuri albe romanesti de calitate
Jidvei - vinuri albe romanesti de calitate
A.I.T.I. Imobiliare Suceava
General Construct - Anunturi angajare
Aeroportul International Stefan cel Mare Suceava
REVINE Suceava
Hornar de Bucovina
Locuri de munca in Romania
ROMFOUR - Transport international de persoane colete - auto pe platforma
Loial Impex Suceava