MOPAN Suceava

Având în vedere legătura dintre ziua de cinstire a Sfântului Apostol Andrei – Ziua unităţii noastre spirituale de sorginte apostolică şi ziua de 1 Decembrie – Ziua Unităţii Naţionale, precum și Ziua Bucovinei  în data de 28 noiembrie, Arhiepiscopia Sucevei și Rădăuților recomandă tuturor unităților de cult din cuprinsul eparhiei următoarele:

  • La Sfânta și Dumnezeiasca Liturghie din zilele de 28 și 30 noiembrie să fie pomeniți toți eroii care au luptat pentru unitatea neamului românesc, pentru libertatea și demnitatea poporului român și pentru apărarea credinței strămoșești;
  • La sfârșitul Sfintei și Dumnezeieștii Liturghii din data de 30 noiembrie sau în ziua de 1 Decembrie se va oficia slujba de Te Deum pentru eroii neamului românesc, care prin jertfa lor au înfăptuit unitatea naţională a românilor în anul 1918 (rânduiala conform cărții de Te Deum);
  • Se va intona Imnul Național al României;
  • Se va arbora tricolorul la toate unitățile de cult din cuprinsul eparhiei;
  • La sfârșitul Sfintei și Dumnezeieștii Liturghii din zilele amintite, recomandăm credincioșilor, în deosebi copiilor, să poarte costumul național și să susțină un scurt program de poezie și cântece patriotice;
  • În cuvântul de învățătură, preotul va evoca importanța zilelor de 28 și 30 noiembrie, precum și a celei de 1 Decembrie, punându-se accent pe importanța Zilei Bucovinei, a creștinării noastre de către Sfântul Apostol Andrei, precum și pe rolul pe care Biserica l-a avutîn înfăptuirea unirii poporului român într-un stat român unitar.

Pr. Constantin Oprea, consilier cultural

Recomandări de la IPS Calinic pentru Ziua Bucovinei și Ziua Națională: credincioșii dar mai ales copiii să vină la slujbă în costum național și să susțină un scurt program de poezie și cântece patriotice, 5.5 out of 10 based on 2 ratings
VN:F [1.9.22_1171]
Rating: 5.5/10 (2 votes cast)
Actualitate
SAV-COM Suceava
MOPAN Suceava
FACOS Suceava
Edofier Fier Forjat
Castiga premii zilnice cu factura electronica din contul E.ON Myline
Jidvei - vinuri albe romanesti de calitate
Jidvei - vinuri albe romanesti de calitate
A.I.T.I. Imobiliare Suceava
General Construct - Anunturi angajare
Aeroportul International Stefan cel Mare Suceava
REVINE Suceava
Hornar de Bucovina
Locuri de munca in Romania
ROMFOUR - Transport international de persoane colete - auto pe platforma
Loial Impex Suceava