Recomandări pentru şoferi de la Poliția Suceava

Poliția Suceava recomandă șoferilor să nu pornească la drum dacă nu și-au echipat autovehiculele cu anvelope specifice sezonului rece. Potrivit IJP, noaptea trecută, peste 20 de polițiști au acționat pentru siguranța traficului rutier pe tronsoanele de drum pe care s-au înregistrat precipitații sub formă de ninsoare. Este vorba despre DN17, în zona Mestecăniș și pe segmentul Vatra Dornei-Tihuța, și DN17A, Vatra Moldoviței-Palma-Sucevița. De asemenea, drumarii au împrăștiat materiale antiderapante. Poliția a menționat că nu au apărut probleme în trafic, iar circulația s-a desfășurat în condiții normale avînd în vedere starea meteo.