Record la plantat într-o singură zi

Silvicultorii români au stabilit un nou record, peste 1,85 milioane puieți plantați într-o singură zi, în cadrul proiectului ”Plantează pentru România” inițiat de Asociația ”Prietenii Pădurilor din România”, în parteneriat cu Regia Națională a Pădurilor – Romsilva și Asociația Administratorilor de Păduri Private, dar și cu implicarea silvicultorilor din cadrul Gărzilor Forestiere.
Evenimentul s-a derulat vineri, 24 martie a.c. pe raza a 258 de ocoale silvice de stat și private din întreaga țară, cu ocazia Zilei Naționale a Pădurilor, și și-a propus plantarea simultană, la nivel național, a 1,2 milioane de puieți, în pădurile proprietate publică a statului și în cele private.
După centralizarea tuturor datelor, silvicultorii și voluntarii implicați în proiect au plantat într-o singură zi peste 1,85 milioane de puieți forestieri. Din aceștia, 1.448.820 de puieți au fost plantați în fondul forestier proprietate publică a statului, administrat de Romsilva.
Regia Națională a Pădurilor – Romsilva regenerează în acest an 14.252 de hectare fond forestier de stat, numai în campania de primăvară urmând să planteze peste 32 de milioane de puieți, în urma unei investiții de 42,4 milioane de lei. În ultimii 26 de ani, Romsilva a regenerat peste 540.000 de hectare fond forestier proprietate publică a statului