Concert pascal
MOPAN Suceava

Directorul regionalei Iaşi a CFR Infrastructură, Radu Pipa, a anunţat sâmbătă, la Suceava, că redeschiderea liniei ferate între Suceava şi Putna ar fi posibilă cu investiţii foarte mari pe tronsonul Rădăuţi – Putna, şi doar în situaţia în care CFR Călători va dori să opereze pe această rută.

Radu Pipa a spus că dacă până la Rădăuţi investiţiile pentru redeschiderea liniei ferate ar fi unele minime, nu acelaşi lucru se poate spune despre tronsonul Rădăuţi – Putna. „Între Rădăuţi şi Putna cred că vor fi lucrări mai de amploare din cauza stării infrastructurii. E vorba de traverse şi starea liniei. Avem o evaluare, însă ca bani nu putem spune cât e necesar, evaluarea fiind la nivel de materiale. Dar e multă mult muncă. Gândiţi-vă că la această linie până la Putna înlocuirea componentelor a fost refăcută în undeva în anii ’50 cu material semi-bun”, a explicat Radu Pipa. El a mai adăugat că din punctul său de vedere pe tronsonul Rădăuţi – Putna ar trebui „o refacţie totală a căii”, adică înlocuirea tuturor elementelor ca urmare a uzurii sau scăderii siguranţei de funcţionare. Pipa a spus însă că dacă se vor face lucrări minime de întreţinere şi cu păstrarea actualei viteze cu care se poate circula pe acest tronson, de 40 km/h există posibilitatea redeschiderii circulaţiei feroviare între Rădăuţi şi Putna. Radu Pipa a mai precizat că CFR Infrastructură nu va putea începe lucrările de amploare pentru înlocuirea căii ferate între Rădăuţi şi Putna dacă CFR Călători nu va lua o decizie clară că intenţionează să opereze.

VN:F [1.9.22_1171]
Rating: 0.0/10 (0 votes cast)
Administraţie
SAV-COM Suceava
MOPAN Suceava
FACOS Suceava
Edofier Fier Forjat
Castiga premii zilnice cu factura electronica din contul E.ON Myline
Jidvei - vinuri albe romanesti de calitate
Jidvei - vinuri albe romanesti de calitate
A.I.T.I. Imobiliare Suceava
General Construct - Anunturi angajare
Aeroportul International Stefan cel Mare Suceava
REVINE Suceava
Hornar de Bucovina
Locuri de munca in Romania
ROMFOUR - Transport international de persoane colete - auto pe platforma
Loial Impex Suceava