Concert pascal
MOPAN Suceava

Reese Witherspoon a recunoscut că trimite e-mailuri la două dimineața deoarece nu are timp pentru acest lucru în alt moment al zilei, notează contactmusic.com. Starul din ´Wild´ are un program încărcat, în care jonglează cu activitățile din carieră și cu viața de familie, ceea ce înseamnă că nu are timp niciodată în timpul zilei să trimită mesajele pe care le consideră importante.

Când a fost întrebată dacă își pregătește ținutele dinainte, actrița a declarat pentru revista People: ˝Nu am timp! Pun copiii la somn și efectiv mă prăbușesc sau mă apuc de lucru. Apoi mă trezesc la două dimineața și trimit o serie de e-mailuri. După aceea încerc să mai prind trei ore de somn înainte să se trezească bebelușul plângând.˝

Între timp, Reese, în vârstă de 39 de ani – care are fiica Ava, în vârstă de 15 ani, fiul Deacon, de 11 ani, dintr-o relație precedentă și fiul Tennessee, de 2 ani, cu soțul ei, Jim Toth – a admis anterior că poate fi ˝haotică˝ încercarea de echilibrare a vieții profesionale cu cea de familie, conform sursei citate.

Ea a explicat: ˝Poate fi haotic uneori, dar, chiar dacă muncesc mult sau nu, viața alături de copii va fi mereu un pic imprevizibilă. Toate mamele au multe de gestionat, iar eu fac asta de când s-a născut Ava și aveam 22 de ani. Au văzut majoritatea filmelor în care am avut roluri, iar fiica mea adoră ´Legally Blonde´. Dar când vin acasă, ei mă văd mama lor. Vor să-i ascult când îmi povestesc ce au mai făcut și să-i ajut cu temele. Doar prietenii lor mă văd ca pe un mare star de cinema.˝

VN:F [1.9.22_1171]
Rating: 0.0/10 (0 votes cast)
Vedete

ContactMusic.com
Contactmusic.com is an entertainment website focusing on the best from the worlds of music, film, games and celebrity.

SAV-COM Suceava
MOPAN Suceava
FACOS Suceava
Edofier Fier Forjat
E.ON - Luna aceasta, factura electronica iti poate aduce premii in fiecare zi
Jidvei - vinuri albe romanesti de calitate
Jidvei - vinuri albe romanesti de calitate
A.I.T.I. Imobiliare Suceava
General Construct - Anunturi angajare
Aeroportul International Stefan cel Mare Suceava
REVINE Suceava
Hornar de Bucovina
Locuri de munca in Romania
ROMFOUR - Transport international de persoane colete - auto pe platforma
Loial Impex Suceava