Lume lume hai la targ
MOPAN Suceava
Galerie foto50 poze în acest set

Comuna suceveană Putna a îmbrăcat marți, 2 iulie, straie de sărbătoare. De dublă sărbătoare: Sărbătoarea Sfântului Voievod Ștefan cel Mare și Zilele Comunei Putna, ambele organizate cu sprijinul Primăriei conduse de neobositul George Coroamă. Împlinirea a 520 de ani de la moartea lui Ștefan cel Mare și Sfânt a adunat la Mănăstirea Putna pelerini din județ dar și din țară care au asistat la momente unice și emoționante și care s-au încheiat cu o paradă militară și cu depuneri de coroane de flori la mormântul marelui voievod. Printre cei care au depus o frumoasă coroană de flori la mormântul ctitorului Mănăstirii Putna s-a numărat și primarul Coroamă care în calitate de gazdă a participat la toate momentele acestei sărbători.

După amiaza a fost dedicată distracției. Primăria Putna a oferit localnicilor dar și turiștilor veniți în număr mare un adevărat regal  folcloric pregătind spectacole de excepție. Atmosfera a fost întreținută de Ansamblul „Lăutarii” din Chișinău, condus de maestrul Nicolae Botgros, iar invitații au fost toți unul și unul. Chiar dacă vremea nu a fost prietenoasă, ploaia nu a reușit să strice buna dispoziție și să alunge sutele de turiști veniți din toate colțurile țării să vadă apreciații artiști care au cântat și au încântat publicul pe scena din Piața Putna, Ion Paladi, Ovidiu Homorodean , Viorica Macovei, Alexandra Dan, Ilie Caraș, Adriana Bucevschi, Gheorghe Stratulat și Florin Boița. Grupurile folclorice „Dor” de la Moara și „Fiii Putnei” de la Putna au adus în fața publicului cântece și dansuri vechi, păstrate de la strămoși.

Pe seară genul muzical a fost schimbat iar publicul s-a bucurat de prezența formației Azur. Artiștii au adus în fața publicului de la Putna melodii îndrăgite și cunoscute de toate generațiile. Recitalul formației Azur s-a încheiat târziu, în aplauzele celor prezenți care au cântat și au dansat alături de apreciații artiști. ”În fiecare an, la 2 Iulie, Ștefan ne unește la Putna. Cei care au fost prezenți la Putna au putut trăi atmosfera unică a acestor sărbători”, a încheiat George Coroamă.

VN:F [1.9.22_1171]
Rating: 0.0/10 (0 votes cast)
Administraţie
SAV-COM Suceava
MOPAN Suceava
FACOS Suceava
Edofier Fier Forjat
E.ON - Luna aceasta, factura electronica iti poate aduce premii in fiecare zi
Jidvei - vinuri albe romanesti de calitate
Jidvei - vinuri albe romanesti de calitate
A.I.T.I. Imobiliare Suceava
General Construct - Anunturi angajare
Aeroportul International Stefan cel Mare Suceava
REVINE Suceava
Hornar de Bucovina
Locuri de munca in Romania
ROMFOUR - Transport international de persoane colete - auto pe platforma
Loial Impex Suceava