MOPAN Suceava

Ce dacă – Lansare de carte și vernisaj, ilustrațiide Dan Lăcătu, eveniment în prezența autorului, regizorul Alexander Hausvater.

Teatrul Municipal Matei Vișniec Suceava vă invită, la întâlnnirea cu regizorul Alexander Hausvater, o personalitate culturală complexă, pentru care Suceava nu e deloc străină. Evenimentul Ce dacă – Lansare de carte și vernisaj, ilustrații de Dan Lăcătuș, va avea loc joi 10 mai, ora 16.00, în spațiul expozițional al TMMVS.

Volumul Ce dacă apărut la Editura Integral, în 2017 , este cartea în care  Alexander Hausvater, prin intermediul unor povestiri scurte, ne propune o călătorie în copilărie,  până la descoperirea vârstei adulte. Așa cum autorul însuși spune, este „o lume a poveștilor în care povestea în sine, trăită sau povestită, este o necesitate pentru a supraviețui”.

Alexander Hausvater este un artist-fenomen al teatrului. Renumit regizor, scriitor, profesor și scenarist, el a fost distins cu numeroase premii naționale și internaționale. Spectacolele sale s-au bucurat de un real succes, iar cel montat la Suceava, Fernando Krapp mi-a scris această scrisoare, a reprezentat un eveniment pentru comunitatea suceveană.

 

VN:F [1.9.22_1171]
Rating: 0.0/10 (0 votes cast)
Cultural
SAV-COM Suceava
MOPAN Suceava
FACOS Suceava
Edofier Fier Forjat
E.ON - Luna aceasta, factura electronica iti poate aduce premii in fiecare zi
Jidvei - vinuri albe romanesti de calitate
Jidvei - vinuri albe romanesti de calitate
A.I.T.I. Imobiliare Suceava
General Construct - Anunturi angajare
Aeroportul International Stefan cel Mare Suceava
REVINE Suceava
Hornar de Bucovina
Locuri de munca in Romania
ROMFOUR - Transport international de persoane colete - auto pe platforma
Loial Impex Suceava