Concert pascal
MOPAN Suceava

Rădăuțeanul Adrian Țofei, realizatorul filmului „Be My Cat: A Film for Anne” premiat la numeroase festivaluri internaționale anii trecuți, a anunțat pe pagina sa oficială de Facebook titlul următorului său film – Dr. Frankenstein – care marchează întoarcerea lui Adrian la genul horror și care va combina o adaptare contemporană a romanului lui Mary Shelley cu universul filmului „Be My Cat: A Film for Anne” și al celui de-al doilea film al lui Adrian, „We Put the World to Sleep, un lung-metraj apocaliptic şi metafizic aflat în faza de post-producție.

Soția sa, actrița și scenarista Duru Yücel-Țofei, va face parte din distribuție alături de Adrian și de profesorul său din facultate, actorul Mircea Gheorghiu. Adrian Țofei a anunțat de asemena că și-a anulat proiectul „Die Bully Die”, despre un tip ce plănuiește să se răzbune pe cei ce și-au bătut joc de el în copilărie, incluzând în schimb povestea filmului în „Dr. Frankenstein”.

Adrian Țofei urmează să dezvolte proiectul „Dr. Frankenstein” începând cu luna aceasta (ianuarie 2020) în același timp cu editarea celui de-al doilea film de lung-metraj al său, „We Put the World to Sleep”, despre doi iubiți ce se se pierd în personajele pe care le interpretează într-un film apocaliptic și decid să sfârșească lumea pe bune. „We Put the World to Sleep” ar trebui să aibă premiera în festivaluri în perioada 2020-2021, iar Dr. Frankenstein în 2021-2022. Adrian plănuiește de asemenea să lanseze „Be My Cat: A Film for Anne” în primul sfert al anului 2020 pe DVD și Blu-ray, și a anunțat că toate trei filmele ar putea fi reunite într-o trilogie meta.

Descriere imagine: Duru Yücel-Țofei și Adrian Țofei în filmul „We Put the World to Sleep”

Regizorul și actorul rădăuțean Adrian Țofei revine cu două noi filme: „We Put the World to Sleep” și „Dr. Frankenstein”, 10.0 out of 10 based on 1 rating
VN:F [1.9.22_1171]
Rating: 10.0/10 (1 vote cast)
Cultural
SAV-COM Suceava
MOPAN Suceava
FACOS Suceava
Edofier Fier Forjat
Castiga premii zilnice cu factura electronica din contul E.ON Myline
Jidvei - vinuri albe romanesti de calitate
Jidvei - vinuri albe romanesti de calitate
A.I.T.I. Imobiliare Suceava
General Construct - Anunturi angajare
Aeroportul International Stefan cel Mare Suceava
REVINE Suceava
Hornar de Bucovina
Locuri de munca in Romania
ROMFOUR - Transport international de persoane colete - auto pe platforma
Loial Impex Suceava