MOPAN Suceava

În ședința de astăzi, Guvernul a adoptat o serie de acte normative prin care se instituie măsuri necesare pentru îmbunătățirea ratei de absorbție a fondurilor structurale și de coeziune aferente exercițiului financiar 2007-2013.

Astfel, printr-o Hotărâre, se stabilește cadrul legal național privind activitățile și termenele care trebuie respectate de către toate structurile implicate în închiderea programelor operaționale finanțate în perioada 2007-2013 din Fondul European de Dezvoltare Regională, Fondul Social European, Fondul de Coeziune și Fondul European pentru Pescuit. Activitățile și termenele legate de închiderea programelor vor fi aduse la îndeplinire, potrivit competențelor, de autoritățile de management ale programelor operaționale, Autoritatea de Certificare și Plată din Ministerul Finanțelor Publice și Autoritatea de Audit. Încheierea programelor se va face prin transmiterea la Comisie a Aplicației de plată, a soldului final și a declarației finale de cheltuieli. În mod excepțional, declarația finală de cheltuieli va putea conține cheltuielile solicitate de beneficiari și neincluse în declarația de cheltuieli a autorității de management pentru ultima aplicație de plată intermediară, inclusiv cheltuieli aferente proiectelor generatoare de venituri care, potrivit prevederilor legale în vigoare, nu au putut fi declarate de autoritatea de management.

Pentru monitorizarea procesului de închidere a programelor, Hotărârea prevede ca Ministerul Fondurilor Europene să constituie un Grup de lucru interinstituțional, format din conducerile structurilor/instituțiilor implicate, care să analizeze periodic stadiul realizării calendarului de închidere și să propună măsuri corective în scopul evitării blocajelor și recuperării eventualelor întârzieri.

Tot în ședința de Guvern a fost adoptată o Ordonanță prin care se armonizează cadrul legal de decontare a unor cheltuieli în baza unor contracte de finanțare din POS Mediu 2007-2013. Prin decontarea acestor sume de către Comisia Europeană se urmărește reîntregirea bugetului de stat sau a bugetelor de unde au fost efectuate inițial aceste cheltuieli, realizându-se o creștere a gradului de absorbție a fondurilor nerambursabile și o diminuare a deficitului bugetar determinat de finanțarea inițială a acestor proiecte.

Ordonanța modifică, de asemenea, art. 34 din Legea nr. 284/2010 în sensul eliminării obligativității, pentru beneficiarii autorități ale administrației publice, precum și pentru alte categorii de beneficiari al căror personal este plătit din fonduri publice, de a nominaliza în echipele de implementare a proiectelor un număr maxim de persoane. Astfel, este reglementată posibilitatea ca echipele de proiect să fie dimensionate la nivelul maxim prevăzut în contractul/acordul/ordinul de finanțare semnat de către instituția beneficiară cu autoritatea finanțatoare.

Totodată, pentru implementarea în condiții de maximă eficiență a Programelor cu finanțare din FEDR, FC, FSE, printr-o metodologie aprobată prin ordin comun de MFE și MDRAP, se va realiza o bază de date cu prețuri de referință pentru bunuri, mașini, utilaje, echipamente specializate și servicii. Această bază de date, publicată pe site-ul MFE, va putea fi folosită de toate instituțiile cu rol de autoritate de management, va avea caracter obligatoriu și va cuprinde plafoane maximale ce trebuie respectate în procesul de achiziții pentru activitățile eligibile ale proiectelor.

De asemenea, în vederea îndeplinirii atribuțiilor ce îi revin, Ministerul Fondurilor Europene va concepe un instrument informatic, ROM-AFIS, de detectare și prevenție a neregulilor și/sau a fraudelor, pentru a proteja interesele financiare ale statului și ale Uniunii Europene. Acest instrument va fi utilizat în scopul implementării corecte și eficiente a acțiunilor finanțate de la buget, în conformitate cu normele legale aplicabile și pentru monitorizarea organismelor responsabile de gestionarea fondurilor.

 

VN:F [1.9.22_1171]
Rating: 0.0/10 (0 votes cast)
Guvern
SAV-COM Suceava
MOPAN Suceava
FACOS Suceava
Edofier Fier Forjat
E.ON - Luna aceasta, factura electronica iti poate aduce premii in fiecare zi
Jidvei - vinuri albe romanesti de calitate
Jidvei - vinuri albe romanesti de calitate
A.I.T.I. Imobiliare Suceava
General Construct - Anunturi angajare
Aeroportul International Stefan cel Mare Suceava
REVINE Suceava
Hornar de Bucovina
Locuri de munca in Romania
ROMFOUR - Transport international de persoane colete - auto pe platforma
Loial Impex Suceava