MOPAN Suceava

Miniștrii Comerțului din România și Turcia au semnat vineri, 8 februarie, Regulamentul de funcționare a mecanismului JETCO (Joint Economic Trade Cooperation Committee), un instrument de dialog bilateral cu participarea mediului de afaceri, care va facilita intensificarea contactelor directe dintre oamenii de afaceri români și turci, în special pentru a găsi noi nișe de dezvoltare a afacerilor.

Ștefan-Radu Oprea, ministrul pentru Mediul de Afaceri, Comerț și Antreprenoriat, și Ruhsar Pekcan, ministru al comerțului din Republica Turcia, au avut o întâlnire bilaterală la București, temele principale de discuție fiind stadiul relațiilor comerciale bilaterale și agenda primei reuniuni JETCO, eveniment care urmează a se desfășura în Turcia, în următoarele luni.

Întâlnirea bilaterală a fost precedată de prezența celor doi demnitari la Forumul de Afaceri România-Turcia, organizat la Camera de Comerț și Industrie a României, în prezența a peste 150 de companii din ambele țări.

”Dinamica economiei mondiale ne invită să valorificăm într-un ritm mult mai alert oportunitățile generate de economiile statelor noastre, coroborate cu poziția geografică. Ne propunem să atingem targetul de 10 miliarde USD comerț bilateral, pe baza semnalului politic dat la întâlnirea din octombrie 2018 dintre prim-ministrul Viorica Dăncilă și președintele Recep Erdoğan. Ne dorim să ajungem la acest obiectiv valoric, în condiții de balanță comercială echilibrată”, a declarat Ștefan-Radu Oprea.

„Avem convingerea că relațiile politice, economice și comerciale dintre România și Turcia au fost influențate în mod pozitiv de felul în care oamenii de afaceri își desfășoară activitatea. Trebuie să stabilim cum putem să ridicăm nivelul acestei sinergii și cum să o diversificăm și în alte sectoare de activitate. Am încredere că în urma acestor întâlniri, relațiile economice și comerciale bilaterale vor evolua”, a declarat doamna Ruhsar Pekcan.

În primele 11 luni ale anului trecut, volumul total al schimburilor comerciale ale României cu Turcia a fost de 6,1 miliarde de dolari, din care exporturi de 2,2 miliarde și importuri de 3,9 miliarde.

Conform datelor înregistrate la ONRC, la 31 decembrie 2018 erau înregistrate în România 15.433 de societăţi comerciale cu capital turcesc, cu un capital social subscris de 728,6 milioane USD, reprezentând 1,18% din totalul capitalului subscris de investitorii străini. După valoarea investiției în echivalent valută, Turcia ocupă locul 16 în clasamentul pe ţări de rezidenţă a investitorilor în societăţi comerciale cu participare străină.

VN:F [1.9.22_1171]
Rating: 0.0/10 (0 votes cast)
Guvern
SAV-COM Suceava
MOPAN Suceava
FACOS Suceava
Edofier Fier Forjat
Castiga premii zilnice cu factura electronica din contul E.ON Myline
Jidvei - vinuri albe romanesti de calitate
Jidvei - vinuri albe romanesti de calitate
A.I.T.I. Imobiliare Suceava
General Construct - Anunturi angajare
Aeroportul International Stefan cel Mare Suceava
REVINE Suceava
Hornar de Bucovina
Locuri de munca in Romania
ROMFOUR - Transport international de persoane colete - auto pe platforma
Loial Impex Suceava