MOPAN Suceava

ACS Şomuz Fălticeni şi CS Dante Botoşani au încheiat la egalitate, scor 1-1, prima partidă din dubla manşă contând pentru faza interjudeţeană a Campionatului Naţional Juniori A1.
Partida s-a jucat pe Stadionul „Tineretului” din Fălticeni, în faţa a peste 200 de spectatori. A fost o partidă echilibrată în mare parte a timpului, cu puţine ocazii de poartă în ambele tabere.
Miza calificării şi-a spus cuvântul. Cele două campioane judeţene au încercat să-şi găsească reciproc punctele slabe pentru lovitura decisivă.
Golurile s-au marcat în repriza secundă. Gazdele au marcat primele, în minutul 64, print-o reuşită foarte frumoasă a lui Sebastian Feraru. Scăpat pe contraatac, în postură de unu la unu cu un apărător advers, acesta a şutat mingea care l-a depăşit pe înaltul portar al oaspeţilor, a lovit transversala şi s-a oprit în plasa porţii.
Bucuria a fost de scurtă durată. În minutul 70, după un atac al botoşănenilor, Cristian Puiu a reuşit să trimită mingea în poarta gazdelor. De menţionat faptul că oaspeţii au jucat 15 minute în doar 10 jucători, botoşăneanul Amarinei fiind eliminat din joc. Scor final 1-1 şi echipa pregătită de Iulian Darabă îşi joacă ultima şansă la Botoşani, duminică 16 iunie, de la ora 17.30.
În debutul partidei, Aurel Daicu, preşedintele Asociaţiei Judeţene de Fotbal Suceava, le-a înmânat juniorilor din Fălticeni medaliile şi diploma care atestă câştigarea titlului judeţean ediţia 2012 – 2013.
Şomuz: Ciotină – Handîc, Isache, Pavăl, Moisii, Loluţă, Suseanu (Fînu), Alexandru, Săvoaia, Hopu, Feraru. Antr. Iulian Darabă.
Dante: Mutu – Aanicăi, Ghilenschi, Bordeianu, Gliz (Grădinariu), Filip, Şuiu, Amarinei, Crihan (Honceriu), Puiu, Buiuciuc. Antr. Vespazian Colban.
Cartonaşe galbene: 2-2 (Săvoaia şi Hopu / Amarinei 2)
Cartonaşe roşii 0-1 (Amarinei – min. 75)

Remiză în prima dispută dintre ACS Şomuz Fălticeni şi CS Dante Botoşani, 10.0 out of 10 based on 1 rating
VN:F [1.9.22_1171]
Rating: 10.0/10 (1 vote cast)
Sport
SAV-COM Suceava
MOPAN Suceava
FACOS Suceava
Edofier Fier Forjat
E.ON - Luna aceasta, factura electronica iti poate aduce premii in fiecare zi
Jidvei - vinuri albe romanesti de calitate
Jidvei - vinuri albe romanesti de calitate
A.I.T.I. Imobiliare Suceava
General Construct - Anunturi angajare
Aeroportul International Stefan cel Mare Suceava
REVINE Suceava
Hornar de Bucovina
Locuri de munca in Romania
ROMFOUR - Transport international de persoane colete - auto pe platforma
Loial Impex Suceava