MOPAN Suceava

Pentru al doilea an consecutiv, Iulius Mall Suceava a lansat provocarea unei competiții atipice de pictat ouă. Liceenii de la Arte s-au întrecut în replicarea unor picturi celebre, cu semnătura renumiților Vincent van Gogh, Salvador Dali și Jack Vettriano. Operele de artă pot fi admirate de publicul sucevean, la parterul mall-ului, sub forma unor ouă gigant.

Un spectacol de culoare, talent și artă îi întâmpină pe cei veniți la cumpărături în Iulius Mall Suceava. Apropierea Paștelui a reprezentat, și în acest an, prilejul pentru a organiza acțiunea de pictură pe ouă gigant. Astfel, 20 de elevi de la Colegiul de Artă „Ciprian Porumbescu” din Suceava și-au pus în valoare talentul, îndemânarea și spiritul creativ și au realizat adevărate lucrări artistice. Tinerii, sub coordonarea profesorilor Roxana Bliorțu, Oana Miron și Cătălin Chifan, au decorat patru ouă gigant, respectând tema „picturi celebre”. Așa au ajuns în atenția publicului sucevean interpretări artistice după picturile „Elephant in the Style 1948” și „Unknown” ale lui Salvador Dali, „Irises” a lui Vincent van Gogh și „The singing butler” a lui Jack Vettriano.

Elevii au lucrat timp de două zile pentru a definitiva micile opere de artă. Creațiile pot fi admirate până pe 2 mai 2019 inclusiv, la parterul Iulius Mall Suceava, în zona intrării principale.  Întrucât, într-un final, competiția s-a transformat într-o muncă în comun a celor două echipe, toți cei 20 de artiști au fost premiați cu invitații la film, la Cinema City.

Pentru că tradiția spune că în Joia Mare se vopsesc ouăle, cei care au ajuns la Iulius Mall Suceava pe 25 aprilie au putut admira munca și pasiunea tinerelor Adina Alexandra Florea și Crina Vasilica Crișcanu, mici artiste populare care au venit să le arate clienților arta încondeierii. Publicul a avut prilejul de a participa la atelier și de a vedea care sunt pașii pentru pictura cu motive tradiționale.

Replici ale unor picturi celebre, realizate de liceenii de la arte, pot fi admirate pe ouă gigant, la Iulius Mall, 10.0 out of 10 based on 1 rating
VN:F [1.9.22_1171]
Rating: 10.0/10 (1 vote cast)
Timp liber
SAV-COM Suceava
MOPAN Suceava
FACOS Suceava
Edofier Fier Forjat
Castiga premii zilnice cu factura electronica din contul E.ON Myline
Jidvei - vinuri albe romanesti de calitate
Jidvei - vinuri albe romanesti de calitate
A.I.T.I. Imobiliare Suceava
General Construct - Anunturi angajare
Aeroportul International Stefan cel Mare Suceava
REVINE Suceava
Hornar de Bucovina
Locuri de munca in Romania
ROMFOUR - Transport international de persoane colete - auto pe platforma
Loial Impex Suceava