Concert pascal
MOPAN Suceava

Reprezentanții Consiliului Național al Elevilor, ai Alianței Naționale a Organizațiilor Studențești din România și ai Consiliului Tineretului din România s-au întâlnit miercuri cu vicepremierul Viorel Ștefan pentru a discuta despre programul de credite „Investește în tine”, anunțat de Guvern. În acest context, vicepremierul a declarat că nu se dorește o modificare a finanțării sistemului de învățământ și că programul va fi ajustat astfel încât să nu ducă la creșteri ale taxelor de studii.

Reprezentanții tinerilor au solicitat ca proiectul de Ordonanță de Urgență a Guvernului să fie supus consultării publice înainte de adoptare și au făcut o serie de propuneri menite să contracareze creșterea taxelor de studiu și a celor asociate, posibilitatea acordării unui număr mare de credite nesigure, utilizarea împrumuturilor pentru servicii pentru care sunt disponibili bani europeni sau pentru cheltuieli care nu au legătură cu scopul declarat al programului.

O altă propunere a vizat introducerea unui sistem de deduceri – o parte din împrumut să nu mai fie rambursat, de exemplu, de către persoanele sau familiile care nasc sau adoptă copii sau de către cei care se angajează în domenii prioritare precum învățământul. Totodată, tinerii au solicitat elaborarea unui ghid informativ care să explice cât mai clar condițiile creditării, inclusiv riscurile la care se expun cei care beneficiază de împrumut și co-debitorii.

Vicepremierul Viorel Ștefan a declarat că susține o mare parte din propunerile formulate, iar după întâlnire Comisia Națională de Strategie și Prognoză a publicat proiectul de Ordonanță de Urgență a Guvernului și a stabilit ca termen pentru trimiterea de propuneri data de 13 iunie 2018.

„Este important ca fiecare dintre acele categorii de cheltuieli eligibile să fie analizată în vederea stabilirii și reducerii riscurilor. Mai mult decât atât, ținând cont de superficialitatea sau chiar lipsa educației financiare din școli, milităm pentru elaborarea unui ghid care să explice mecanismul de bază al creditării pe înțelesul tuturor” – Ioana Băltărețu, Președinte CNE

„Am făcut câțiva pași înainte în vedere îmbunătățirii considerabile a acestei scheme de împrumut. Vom vedea dacă Guvernul României își dorește să stimuleze consumul, prin acordarea unui ajutor de stat instituțiilor bancare în vederea stimulării creditării în rândul unor categorii mai puțin eligibile, sau dorește cu adevărat să sprijine tinerii în vederea dezvoltării personale a acestora” – Marius Deaconu, Președinte ANOSR

„Nu ne putem permite să ne jucăm cu viețile oamenilor. Acordarea de facilități pentru împrumuturile făcute pentru anumite cheltuieli poate ajuta, însă un astfel de program trebuie dezbătut serios înainte să fie adoptat și trebuie ca atât organizațiile interesate, cât și experții să poată să arate ce riscuri există și cum poate fi îmbunătățit. Consultarea publică inițiată și acordul de principiu pentru unele propuneri făcute de noi sunt pași înainte, însă nu putem ști, deocamdată, dacă proiectul de ordonanță de urgență care va fi discutat în guvern va preveni cu adevărat riscurile pe care le-am semnalat sau nu.” – Mihai Dragoș, Președinte CTR

 

VN:F [1.9.22_1171]
Rating: 0.0/10 (0 votes cast)
Educaţie
SAV-COM Suceava
MOPAN Suceava
FACOS Suceava
Edofier Fier Forjat
E.ON - Luna aceasta, factura electronica iti poate aduce premii in fiecare zi
Jidvei - vinuri albe romanesti de calitate
Jidvei - vinuri albe romanesti de calitate
A.I.T.I. Imobiliare Suceava
General Construct - Anunturi angajare
Aeroportul International Stefan cel Mare Suceava
REVINE Suceava
Hornar de Bucovina
Locuri de munca in Romania
ROMFOUR - Transport international de persoane colete - auto pe platforma
Loial Impex Suceava