Consiliul Judeţean Suceava şi Biblioteca Bucovinei « I. G. Sbiera » organizează marţi, 23 august, la ora 12, în Sala de Arte a Bibliotecii Bucovinei, un simpozion însoţit de vizionări de filme şi prezentări de carte, sub genericul  IN  MEMORIA  VICTIMELOR  FASCISMULUI  ŞI  COMUNISMULUI, eveniment ce se înscrie anual între proiectele dedicate de Bibliotecă şi de Consiliul Judeţean Suceava cultului eroilor, memoriei şi pedagogiei memoriei, victimelor celor două regimuri totalitare ale secolului trecut, nazismul şi stalinismul.

Proiectul se află la a zecea ediţie şi a fost iniţiat în 2006 de scriitoarea Angela Furtună, care a organizat anual expoziţii de carte, dezbateri publice şi prezentări de carte şi de film. 

23 August – în Europa şi în lume :

I.

În Europa :

În 2008, Parlamentul European a declarat că această zi să fie amintită drept Ziua europeană a comemorării victimelor stalinismului și ale nazismului, două regimuri care au măcinat continentul în secolul trecut. În rezoluția Parlamentului European, se amintește faptul că, în secolul XX, țările Europei s-au confruntat cu două regimuri totalitariste – nazist și stalinist – în timpul cărora au avut loc genocide, s-au încălcat drepturile și libertățile omului, au fost săvârșite crime de război și crime împotriva umanității. Membrii Parlamentului European au subliniat cu acest prilej că o înțelegere comună a trecutului este necesară pentru construirea viitorului comun.

Ziua europeană a comemorării victimelor stalinismului și ale nazismului a fost marcată oficial, pentru prima dată, în 2011, la Varșovia, în Polonia. Cu acest prilej, a fost adoptată și Declarația de la Varșovia, prin care statele s-au angajat să amintească mereu despre consecințele devastatoare ale regimurilor totalitare. În 2012 și 2013, ziua de 23 August a fost comemorată în Ungaria și, respectiv, în Lituania.

Pactul de neagresiune germano-sovietic a fost marcat la nivel internațional în anii 1980 în special, în America de Nord, unde emigranții politici din blocul sovietic au organizat ceremonii publice sub denumirea de „Ziua neagră Ribbon”. Aceste acțiuni au fost urmate de demonstrații în republicile baltice ale URSS, culminînd cu formarea „Lanțului Baltic”, când două milioane de oameni și-au dat mîna pe parcursul a peste 600 de km de-a lungul Estoniei, Letoniei și Lituaniei în 1989, pentru a marca solidaritatea în lupta pentru independență față de Uniunea Sovietică.

Marcarea zilei de 23 August ca zi internațională în amintirea victimelor totalitarismului a fost susținută și de Declarația de la Vilnius, din 2009, a Adunării Parlamentare a OSCE.

Ziua europeană a comemorării victimelor stalinismului și ale nazismului a fost proclamată de Parlamentul European pentru a păstra vie amintirea victimelor deportărilor și exterminărilor în masă, precum și pentru întărirea bazelor democrației și consolidarea păcii și stabilității în Europa.

În Rezoluția Parlamentului European, din Aprilie 2009, referitoare la conștiința europeană și totalitarismul, Parlamentul European, printre altele, condamnă crimele împotriva umanității comise de regimurile totalitare și autoritare, își exprimă respectul pentru victimele acestor crime, precum și regretul că accesul la documentele de arhivă din această perioadă este încă limitat.

Rețeaua Europeană Memorie și Solidaritate (REMS) este o rețea internațională al cărei scop îl constituie cercetarea, documentarea și popularizarea cunoștințelor despre istoria Europei în secolul XX, punându-se accent mai cu seamă pe prezentarea perioadei dictaturilor, a războaielor și a revoltelor sociale împotriva lipsei de libertate. Membrii Rețelei sunt: Germania, Polonia, Slovacia, Ungaria și România, iar în Comitetele Consultative ale acesteia sunt prezenți reprezentanții Austriei, Cehiei și Letoniei.

II.

În România :

IICCMER a iniţiat, încă din primavara anului 2010, Proiectul de Lege privind declararea zilei de 23 august Ziua Comemorării Victimelor Fascismului şi Comunismului şi a zilei de 21 decembrie Ziua Memoriei Victimelor Comunismului în România, care îşi propune să omagieze victimele fascismului şi comunismului, ca regimuri totalitare, în baza declaraţiilor şi recomandărilor unor foruri internaţionale şi, în particular, să omagieze victimele regimului comunist în România, prin asumarea de către statul român a obligaţiei morale de a consacra două zile comemorative: 23 august şi 21 decembrie. Proiectul legislativ a fost adoptat de Parlamentul României, devenind Legea nr. 198 din 7 noiembrie 2011. Această lege asigură coerenţa unei politici de memorie la nivelul statului român, oferindu-se posibilitatea constituirii unei pedagogii destinate să educe tinerele generaţii în spiritul respectului profund faţă de toate victimele regimurilor totalitare.

LEGE Nr. 198 din 7 noiembrie 2011 privind declararea zilei de 23 august Ziua Comemorării Victimelor Fascismului şi Comunismului şi a zilei de 21 decembrie Ziua Memoriei Victimelor Comunismului în România

EMITENT: PARLAMENTUL ROMÂNIEI
PUBLICATĂ ÎN: MONITORUL OFICIAL NR. 799 din 11 noiembrie 2011
Parlamentul României adoptă prezenta lege.

ART. 1
(1) Se declară ziua de 23 august Ziua Comemorării Victimelor Fascismului şi Comunismului.
(2) Se declară ziua de 21 decembrie Ziua Memoriei Victimelor Comunismului în România.
ART. 2
Parlamentul României, Guvernul României, autorităţile publice centrale şi locale vor organiza activităţi festive pentru marcarea acestor evenimente, în limita alocaţiilor bugetare aprobate.
Această lege a fost adoptată de Parlamentul României, cu respectarea prevederilor art. 75 şi ale art. 76 alin. (2) din Constituţia României, republicată.

PREŞEDINTELE CAMEREI DEPUTAŢILOR
ROBERTA ALMA ANASTASE
PREŞEDINTELE SENATULUI
MIRCEA-DAN GEOANĂ

————————————————————————————————————————————————

Angela FURTUNĂ                                                                                   Gheorghe Gabriel CĂRĂBUŞ

Manager Proiect                                                                                      Manager Biblioteca Bucovinei “I.G.Sbiera”

ÎN MEMORIA VICTIMELOR

STALINISMULUI ŞI NAZISMULUI

VN:F [1.9.22_1171]
Rating: 0.0/10 (0 votes cast)
Cultural
SAV-COM Suceava
General Construct - Anunturi angajare
Aeroportul International Stefan cel Mare Suceava
REVINE Suceava
Hornar de Bucovina
Locuri de munca in Romania
ROMFOUR - Transport international de persoane colete - auto pe platforma
Loial Impex Suceava