Concert pascal
MOPAN Suceava

În această zi de 30 septembrie 1399, în fața Parlamentului, în Westminster Hall, în imediata apropiere a catedralei în care fusese încoronat în urmă cu 22 de ani, Richard al II-lea, regele Angliei, și-a anunțat calm abdicarea în favoarea vărului său primar Henry Bolingbroke, căruia, anterior, Richard îi confiscase moșia.

Bolingbroke era acum regele Henric al IV-lea. La vârsta de zece ani, Richard moștenise tronul de la bunicul său, Eduard al III-lea, și, pe parcursul următorilor șapte ani, s-a mulțumit să-l lase pe unchiul său, John de Gaunt, să conducă regatul, cât timp el a crescut devenind un tânăr înalt, chipeș și blond, foarte pasionat de cultură și prea puțin interesat de ocupațiile regești, precum turnirurile și războaiele.

În anii de după preluarea frâielor țării, Richard a devenit din ce în ce mai egoist și mai extravagant, având o mulțime de favoriți, mai întâi pe Robert de Vere și mai apoi pe Edmund, conte de Rutland.

Pe măsură ce legăturile lui deveneau tot mai cunoscute, Richard era și el mai autoritar, dovedind prea puțin respect față de parlament, mai întâi umplându-l cu susținători de-ai săi, iar apoi desființându-l cu totul. În megalomania lui, a încercat chiar (fără succes) să fie ales împărat al Sfântului Imperiu Roman.

Printre nobilii profund nemulțumiți de faptul că era cheltuitor și de favoritismul de la curtea regală se număra și vărul lui, Henry Bolingbroke, fiul lui John de Gaunt. La un moment dat, Bolingbroke și alți patru tovarăși l-au obligat pe rege să-l izgonească pe de Vere, câștigându-și astfel ura lui Richard. Nu a trebuit să treacă mult să se facă simțită răzbunarea regelui.

În 1398, l-a exilat pe Bolingbroke și ulterior i-a confiscat proprietățile, pe care le-a împărțit prietenilor. Un an mai târziu, Richard a făcut greșeala să participe la o expediție în Irlanda, creându-i toate condițiile lui Bolingbroke (devenit, între timp, prin moartea tatălui său, duce de Lancaster) să invadeze Anglia în chip de susținător al tuturor nobililor deposedați.

În data de 4 iulie 1399, Bolingbroke a debarcat la Ravenspur, în Yorkshire și, în scurt timp, a preluat controlul asupra întregii Anglii. Grăbindu-se să revină din Irlanda, Richard a constatat că toți îi întorseseră spatele și a fost obligat să se predea susținătorilor lui Bolingbroke, care l-au întemnițat în Turnul Londrei. Aici, a fost amenințat până când, temându-se pentru viața lui, a acceptat, în cele din urmă, să renunțe la tron.

În data de 30 septembrie a abdicat în fața Parlamentului și, pe 13 octombrie, Bolingbroke a fost încoronat, devenind regele Henric al IV-lea.

Regele Henric l-a întemnițat pe Richard în Castelul Pontefract, în Yorkshire, unde patru luni mai târziu acesta murea, probabil, sinucigându-se prin înfometare, însă și mai probabil asasinat la ordinele noului rege.

Richard al II-lea a fost unul dintre cei patru regi ai Angliei care au abdicat; ceilalți sunt Eduard al II-lea, Iacob al II-lea și Eduard al VIII-lea.

Tot la 30 septembrie:

1520: Începe domnia lui Soliman Magnificul în fruntea Imperiului Otoman.

1791: Are loc prima reprezentație, la Viena, a operei lui Mozart, Flautul Fermecat.

 

Geo Alupoae, critic de teatru.

Richard al II-lea devine primul rege englez care abdică, 10.0 out of 10 based on 1 rating
VN:F [1.9.22_1171]
Rating: 10.0/10 (1 vote cast)
Cultural
SAV-COM Suceava
MOPAN Suceava
FACOS Suceava
Edofier Fier Forjat
E.ON - Luna aceasta, factura electronica iti poate aduce premii in fiecare zi
Jidvei - vinuri albe romanesti de calitate
Jidvei - vinuri albe romanesti de calitate
A.I.T.I. Imobiliare Suceava
General Construct - Anunturi angajare
Aeroportul International Stefan cel Mare Suceava
REVINE Suceava
Hornar de Bucovina
Locuri de munca in Romania
ROMFOUR - Transport international de persoane colete - auto pe platforma
Loial Impex Suceava