MOPAN Suceava

Maximilien Robespierre s-a născut într-o familie burgheză sănătoasă, în orașul Arras, unde a fost chiar băiat de cor la catedrala locală.

De o curățenie obsesivă, cinstit și adevărat ascet (era indiferent atât față de mâncarea bună, cât și față de femei), a ajuns ca mai târziu să fie cel mai temut om din Franța, în calitatea sa de președinte al Comitetului pentru Siguranța Publică, inițiatorul Regimului Terorii din timpul Revoluției Franceze.

Publicul îl numea „Incoruptibilul” pentru aparentul său zel revoluționar dezinteresat, iar el se considera un „sclav al libertății, un martir în viață al Republicii”. Însă adevărul este că Robespierre a fost un tiran crud și răzbunător, care a trimis la ghilotină mai mult propriii dușmani politici decât dușmanii statului.

În cele din urmă, sângerosul Regim al Terorii, la crearea căruia Robespierre contribuise din plin, l-a devorat și pe el. La primele ore ale zilei de 28 iulie 1794 a fost arestat de trupele franceze la primărie și, în încăierare, a fost împușcat în maxilarul inferior.

Mai târziu, în cursul aceleiași zile, a compărut în fața tribunalului revoluționar și a fost condamnat la moarte, împreună cu douăzeci și doi de susținători ai săi, printre care și fratele lui.

În jurul orei 8 în aceeași seară, a fost dus în piața care astăzi se numește Place de la Concorde, unde îl aștepta marea ghilotină. Avea fața înfășurată într-un bandaj mare, îmbibat de sânge, dar nu a scos nici un sunet. Exact înaintea actului final, călăul i-a smuls bandajul și lui Robespierre i-a căzut mandibula, sângele prelingându-se din rana larg deschisă.

Un martor consemnase că „a scos un răcnet ca de tigru muribund, care a putut fi auzit în întreaga piață”. Mai apoi, lama a șuierat coborând, despărțindu-i capul de trup într-unul dintre marile cazuri de justiție poetică ale istoriei.

Avea numai 36 de ani.

Tot la 28 iulie:

1540: Henric al VIII-lea se căsătorește cu Catherine Howard, în aceeași zi în care principalul sfetnic al lui Henric, Thomas Cromwell, este decapitat.

1741: Moare Antonio Vivaldi.

1750: Moare Johann Sebastian Bach.

1914: Austria declară război Serbiei, declanșând Primul Război Mondial.

1920: Se predă banditul și revoluționarul mexican Pancho Villa.

 

Geo Alupoae, critic de teatru.

Robespierre are parte de justiție poetică (1794), 10.0 out of 10 based on 1 rating
VN:F [1.9.22_1171]
Rating: 10.0/10 (1 vote cast)
Cultural
SAV-COM Suceava
MOPAN Suceava
FACOS Suceava
Edofier Fier Forjat
E.ON - Luna aceasta, factura electronica iti poate aduce premii in fiecare zi
Jidvei - vinuri albe romanesti de calitate
Jidvei - vinuri albe romanesti de calitate
A.I.T.I. Imobiliare Suceava
General Construct - Anunturi angajare
Aeroportul International Stefan cel Mare Suceava
REVINE Suceava
Hornar de Bucovina
Locuri de munca in Romania
ROMFOUR - Transport international de persoane colete - auto pe platforma
Loial Impex Suceava