MOPAN Suceava

Secretarul de stat Paula Pîrvănescu a participat marți, 16 octombrie 2018, la Praga, Republica Cehă, la lucrările “China Investment Forum 2018”, organizat în marja Mecanismului de Cooperare China- Europa Centrală și de Est.

În discursul său, demnitarul român a reiterat angajamentul României de susținere a proiectelor dezvoltate în marja mecanismului de cooperare China + 16. În acest context, un accent deosebit s-a pus pe consolidarea poziției României în cadrul inițiativei „Noile Drumuri ale Mătăsii”, prin valorificarea relației tradiționale cu această parte din Asia, ca element pivot la nivel regional în dezvoltarea proiectului.

Secretarul de stat Pîrvănescu a avut, cu această ocazie, o serie de întâlniri oficiale cu reprezentanți din cadrul guvernului Republicii Cehe, cu Camera de Cooperare Ceho- Chineză, CITIC Group (China), PPF Group (Cehia), Bank of China, Camera de Comerț a Cehiei. Totodată, secretarul de stat Pîrvănescu a purtat o rundă de discuții și cu președintele CzechInvest – Investment and Business Development Agency, Silvana Jirotková, pentru demararea unor parteneriate comune privind schimburile comerciale și de investiții între România și Republica Cehă.

Temele din cadrul evenimentului au fost axate și pe domeniile ce pot impulsiona dialogul multilateral și cooperarea regională cu Republica Populară Chineză, în vederea dinamizării schimburilor comerciale bilaterale și a investițiilor chineze. De asemenea, au fost discutate și direcțiile de interes pentru dezvoltarea relațiilor economice în formatul de cooperare „16+1” și al inițiativei „Noile Drumuri ale Mătăsii”.

Informații de background

“China Investment Forum 2018” s-a desfășurat la Praga, Republica Cehă, în perioada 15-17 octombrie 2018.

Inițiativa „Noilor Drumuri ale Mătăsii” („The Silk Road Economic Belt” și „Maritime Silk Road”) are ca obiectiv conectivitatea și cooperarea între Republica Populară Chineză și țările din Eurasia în primul rând, dar și cu țările de pe întreg traseul ce leagă China de Europa.

Formatul „16+1” este o inițiativă a Republicii Populare Chineze, care vizează intensificarea și extinderea cooperării cu 11 state membre ale Uniunii Europene și 5 țări balcanice în domeniul investițiilor, transporturi, finanțe, știință, educație și cultură. În cadrul inițiativei, China a definit trei domenii potențiale prioritare de cooperare economică, respectiv infrastructura, tehnologiile înalte și tehnologii ecologice.

România continuă demersurile de consolidare a poziției sale în formatul de cooperare 16+1 în cadrul inițiativei „Belt and Road”, lansată de guvernul chinez, 10.0 out of 10 based on 1 rating
VN:F [1.9.22_1171]
Rating: 10.0/10 (1 vote cast)
Guvern
SAV-COM Suceava
MOPAN Suceava
FACOS Suceava
Edofier Fier Forjat
E.ON - Luna aceasta, factura electronica iti poate aduce premii in fiecare zi
Jidvei - vinuri albe romanesti de calitate
Jidvei - vinuri albe romanesti de calitate
A.I.T.I. Imobiliare Suceava
General Construct - Anunturi angajare
Aeroportul International Stefan cel Mare Suceava
REVINE Suceava
Hornar de Bucovina
Locuri de munca in Romania
ROMFOUR - Transport international de persoane colete - auto pe platforma
Loial Impex Suceava