MOPAN Suceava

Recent, organizația interprofesională “INTER-BIO” prin proiectul “Servicii integrate de export pentru IMM urile din România – Programul de Cooperare Elvețiano-Român vizând reducerea disparităților economice și sociale în cadrul Uniunii Europene extinse” 2017-2019 a susținut prezența producătorilor bio la cel mai mare târg de bio-agricultură din Asia, Biofach Shanghai 2019, unde au participat 30 de producători autohtoni cu produse diverse: produse apicole, vinuri, brânzeturi, pește, uleiuri presate la rece, ceaiuri, fructe și semințe.

După eforturile de a intra pe rețelele de retail din România, producătorii noștri bio au înțeles și prin această participare că pentru a vinde trebuie să abordeze piețele externe. Din acest motiv, prezența ofertei românești de produse pe piața chineză vine într-un moment în care China înregistrează cel mai mare ritm de creștere al consumului de produse bio din lume, fiind în prezent a patra mare piață de desfacere după SUA, Germania și Franța. În plus, noua generație de consumatori bio girează cu mai multă încredere produsele europene certificate bio și sunt în căutarea lor, apreciindu-le foarte mult pentru gust și standard înalt de calitate.

“Raportat la cerințele piețelor externe în general și ale Chinei, prin acest eveniment, concluzia este că cererea românească de produse bio este  mică, iar piață internă nu oferă posibilități mai mari de afirmare producătorilor și procesatorilor. Din păcate, rețelele de distribuție existente în ţară nu sunt prietenoase și stimulative pentru producătorii români , neputând  permite acestora  dezvoltarea afacerilor la scală mare, națională și apoi internațională. Producția autohtonă este insuficient  stimulată. Singură, reducerea TVA ului nu ajută prea mult, ca stimul pentru producători și procesatori. Nici exportul singur, mai ales cel axat pe produse primare, puțin prelucrate, precum cerealele sau fructele nu dezvoltă afacerile în mod sustenabil și profitabil. Programul de Cooperare Elvețiano-Român vizând reducerea disparităților economice și sociale în cadrul Uniunii Europene extinse” 2017-2019, a fost şcoala pașaportului de export pentru firme mici cu mari ambiții în procesare și brand, care au prins curaj pe piețe externe. Platforma creată de program, centrele de export dezvoltate ca proiecte pilot la Ploiești și Bacău se pot disipa, iar ceea ce s-a acumulat ca experiență se poate pierde fară o susținere în viitor. Noi avem de partea noastră acest spirit cutezător al unor firme de care programele anterioare de susținere puțin știau. INTER-BIO că soluție de organizare a filierelor de produse bio, deşi încercată și eșuată anterior a renăscut din interiorul lor” a declarat conf. univ. dr. Costin Lianu, director general USH Pro Business, președintele Asociaţiei INTER-BIO.

“Sunt numeroase exemple, în multe state, de politici guvernamentale pentru dezvoltarea sectorului bio prin campanii de informare, conștientizare și educare a populației, prioritizarea în achizițiile publice a alimentelor bio, cu efecte directe asupra dezvoltării pieței. Ar trebuie ca guvernanții să se inspire mai mult de la ele. China spre exemplu susține crearea de hub uri de vânzare atât în ţară cât și în străinătate. În toate țările sunt prezente, astfel de centre sau clustere, iar INTER-BIO, născută printr-o mișcare de conștientizare a producătorilor prin “Programul de Cooperare Elvețiano-Român vizând reducerea disparităților economice și sociale în cadrul Uniunii Europene extinse” 2017-2019, va solicita susținere atât pentru continuarea centrelor regionale din țară cât și pentru organizarea în exterior a unor astfel de centre permanente, în care să expună producătorii și exportatorii bio români” a declarat Madalina Giurescu, președintele cooperativei agricole Bio Cătina, și reprezentant al Asociației Organic Land – organizație membră INTER-BIO.

România mai are multe de făcut pentru a depăși modestul procent de 2% din suprafața agricolă certificată ca ecologic. Deşi salutară și apreciată de tot sectorul, decizia recentă a guvernului de a reduce TVA ul la 5%, nu trebuie să rămână singulară, statul fiind obligat să se preocupe mai mult de impactul benefic al produselor bio asupra sănătății populației și de a facilita accesul la astfel de produse.

“Bio Carpathia urmează aceiași paşi de dezvoltare pe care cooperativele agricole din Europa le-au făcut acum mai bine de 250 de ani. Am organizat producția de materie primă și ulterior procesarea, lucruri deloc ușoare în Romania, după trauma comunismului. Din păcate, deşi beneficiem de falicitati fiscale oferite prin lege și putem dezvolta mai mult producţia de brânzeturi, marca Bio Carpathia, lipsa de acces la retailul din România ne-a determinat să ne orientăm către piețele externe. Cu toții știm că produsele care nu se vând omoară producătorul. Ne-am bucurat de aprecierea gustului specific branzeturior românești (cașcaval, telemea, brânză maturată etc.), însă volumele mari cerute la export ne  pun în imposibilitatea de a face față acestei provocări, având nevoie de investiții mari în dezvoltarea infrastructurii logistice și depozitare. Piața chineză este enormă (1,3 miliarde de locuitori) și ea trebuie abordată strategic, colectiv, nu individual. Ne dorim ca succesul înregistrat la Shanghai să fie continuat prin programul național de finanțare a exporturilor” a declarat Aurel Blaj, președintele Asociației Procesatorilor Ecologici din România (APER), organizație membră INTER-BIO.

“Competiția internațională e mult mai dură decât piața internă deoarece România nu are un brand de țară,  reper pentru orice consumator de pe glob. Acum e momentul să facem cu produsele bio, brandul de țară al României. România are mari avantaje  date de calitatea solului și unicitatea condițiilor pedoclimatice, care, exploatate în regim bio, potențează aceste atuuri. Piața chineză urmează trendul mondial de creștere accelerată a consumului de produse bio, dar ca să pătrunzi pe ea trebuie să investești nu numai în imaginea ta ca firmă, ci să beneficiezi de avantajele unui brand de ţară intens și continuu promovat  indiferent de guvernare” a declarat  Lucian  Neacșu, președintele Asociației Producătorilor de Vinuri și Produse Vitivinicole – Însurăței, Brăila, organizație membră INTER-BIO. “Eu m-am retras de bună voie din lanțuri, datorită condițiilor inacceptabile impuse de marii retaileri care monopolizează piața de consum din România. Că exemplu, Franța nu are taxă de raft la nici un retailer” a declarat acesta.

VN:F [1.9.22_1171]
Rating: 0.0/10 (0 votes cast)
Economic
SAV-COM Suceava
MOPAN Suceava
FACOS Suceava
Edofier Fier Forjat
E.ON - Luna aceasta, factura electronica iti poate aduce premii in fiecare zi
Jidvei - vinuri albe romanesti de calitate
Jidvei - vinuri albe romanesti de calitate
A.I.T.I. Imobiliare Suceava
General Construct - Anunturi angajare
Aeroportul International Stefan cel Mare Suceava
REVINE Suceava
Hornar de Bucovina
Locuri de munca in Romania
ROMFOUR - Transport international de persoane colete - auto pe platforma
Loial Impex Suceava