Facos Suceava Romania
SC Diasil Service SRL Suceava - Impreuna pentru un oras curat

La nici o săptămână de la lansarea campaniei umanitare “Gemenii vor să vadă zâmbetul mamei”, de către Asociația “Salvează o inimă”, societatea civilă și comunitatea Facebook au reacționat la apelul umanitar și i-au provocat pe cetățenii din România să realizeze o fotografii, cu ochii închiși și cu o foaie de hârtie A4 pe care să scrie răspunsul la întrebarea “Ce ți-ar lipsi dacă nu ai vedea?”.

Participanții la provocare vor nominaliza la rândul lor prietenii și rudele, iar toate fotografiile vor fi trimise la adresa de e-mail office@salveazaoinima.ro și vor fi postate pe paginile personale de Facebook și pe pagina oficială a Asociației “Salvează o inimă”. În rețelele de socializare, cei care participă la această provocare sunt rugați să anexeze următorul mesaj “Ca el, sunt mulți. Pentru mine a fost un exercițiu de imaginație, pentru ei este o realitate care doare. Yanis și Rareș au numai 1 an și 5 luni, și suferă de retinopatia prematurități și au nevoie de ajutorul nostru urgent pentru a vedea zâmbetul mamei. Și ei ar putea într-o zi să scrie un astfel de mesaj, dacă fiecare dintre noi ar dona o sumă. 60.000 euro costă operția care îi lasă pe Yanis si Rareș să vadă minunile vieții. Gemenii m-au chemat și pe mine și pe alții, și pe tine să îi ajutăm. Donează online http://salveazaoinima.ro/campaigns/ianis-si-rares/ sau direct în cont folosind datele: Titular cont Lionte Flavia Luciana (mama copilului); Cont Lei RO95RNCB0047127259210001 – Sucursala Proprietară Botoșani-Trusești.”.

Toate fotografiile strânse vor fi incluse într-un album de fotografii pe care gemenii Yanis și Rareș le vor vedea atunci când vor crește mari și sănătoși.

Gemenii s-au născut prematur și au suferit arderea totală a retinei din cauza neglijenței medicilor. În urma mai multor controale, diagnosticul final este retinopatie de prematuritate stagiile 4 și 5 și numai o clinică din Statele Unite ale Americii le mai poate reda vederea micuților. Singura lor șansă de a-și vedea mama cum zâmbește de bucurie nu este în România, ci doar în Statele Unite ale Americii, iar controalele pot fi făcute la o clinică din Roma. Lui Rareș, doctorii din România au reușit să recapete parțial vederea la ochiul drept, însă în cazul lui Yanis, complicațiie sunt mai mari și niciun doctor din România nu îl poate opera.

Până la operație, primul hop pe care trebuie să-l treacă familia micuților este controlul pe care-l vor face gemenii în Roma, la Clinica Casa di Cura San Domenico. “Un singur control costă 550 de Euro plus transport și celelalte cheltuieli pentru micuți, suma de care avem nevoie este aproximativ 2000 și ceva de euro. Ne bucurăm foarte mult că această campanie a avut un așa mare succes. Le mulțumim tuturor care au donat până acum și abia așteptăm să primim fotografiile de la voi”, declară Vlad Plăcintă, președintele Asociației “Salvează o inimă”, organizatorul campaniei umanitare “Gemenii vor să vadă zâmbetul mamei”. După control, la scurt timp urmează testul cel mai greu și important: operația în Statele Unite ale Americii. Pentru un singur ochi , intervenția chirugicala costă 17.500 de dolari.

La apelul umanitar a răspuns și Asociația Tinerilor pentru România, care a devenit partener al campaniei “Gemenii vor să vadă zâmbetul mamei!”.

Asociația “Salvează o inimă” a fost inființată pe data de 17 decembrie 2012, și își dorește să reunească sub același acoperiș un număr cât mai mare de profesioniști din diferite domenii, oameni bine pregatiți și motivați, oameni de bine, oameni simpli, cinstiți și onești, oameni care cu suflet și dedicare pot ajuta în campaniile și proiectele noastre și astfel împreună să ne atingem scopul final de a lăsa copiilor noștri o moștenire valoroasă, mărturie a faptului că noi oamenii, comunitatea în ansamblul ei, suntem tot ce trebuie și suficient pentru ca lucrurile să meargă într-o direcție bună

 

Românii sunt provocați să răspundă la întrebarea “Ce ți-ar lipsi dacă nu ai vedea?”, 10.0 out of 10 based on 1 rating
VN:F [1.9.22_1171]
Rating: 10.0/10 (1 vote cast)
Social
ROMFOUR - Transport international de persoane colete - auto pe platforma
Loial Impex Suceava