Concert pascal
MOPAN Suceava

La sfârşitul acestei săptămâni, echipa de rugby seniori a Clubului Sportiv Municipal Suceava avea programată a doua etapă din returul Diviziei Naţionale de Rugby, pe terenul uneia din pretendentele la promovare, CS Năvodari. Conducerea Federaţiei Române de Rugby a luat decizia de a amâna meciurile din această rundă pentru săptămâna Paştelui, din cauza vremii nefavorabile şi a terenurilor îngheţate, care pun în pericol integritatea fizică a jucătorilor. Astfel, echipa pregătită de antrenorul Marius Colţuneac va fi nevoită să joace la Năvodari, pe 6 aprilie, în Vinerea Mare.
„Am fost anunţaţi de la Federaţie că etapa a doua s-a mutat înaintea Paştelui şi cred că s-a procedat corect, deoarece riscam toţi să avem parte de accidentări din cauza terenurilor îngheţate. Chiar dacă până în weekend s-ar fi dezgheţat, atunci am fi jucat în mocirlă, iar acela nu s-ar mai fi numit rugby. Pentru noi această amânare este puţin mai problematică, şi asta deoarece avem mulţi jucători ce lucrează şi nu ştiu dacă se pot învoi, mai ales că trebuie să plecăm de joi la Năvodari. În plus, sunt jucători ce şi-au făcut rezervări pentru a petrece Paştele la cabane, dar până la urmă sper să ne descurcăm şi să trecem cu bine şi de această etapă dificilă”, a explicat antrenorul Marius Colţuneac.
Deoarece au jucat prima etapă cu o săptămână înaintea startului returului, iar pauza aceasta nu-i ajută, sucevenii au decis ca la finalul săptămânii să meargă la Gura Humorului, unde vor face un meci şcoală şi de aşezare cu juniorii de la Clubul Sportiv Şcolar din localitate.
În această perioadă, oficialii echipei şi ai clubului sucevean au depus proiectul pentru finanţarea care urmează s-o primească de la Primăria municipiului Suceava şi aşteaptă să primească şi o primă tranşă de bani.
CSM Suceava va juca pentru prima dată în acest an în faţa propriilor suporteri, sâmbăta viitoare, pe 31 martie, când vor întâlni SCM Gloria Buzău, formaţie ce s-a întărit în iarnă cu jucători din prima divizie, dar şi din emisfera sudică.

VN:F [1.9.22_1171]
Rating: 0.0/10 (0 votes cast)
Sport
SAV-COM Suceava
MOPAN Suceava
FACOS Suceava
Edofier Fier Forjat
E.ON - Luna aceasta, factura electronica iti poate aduce premii in fiecare zi
Jidvei - vinuri albe romanesti de calitate
Jidvei - vinuri albe romanesti de calitate
A.I.T.I. Imobiliare Suceava
General Construct - Anunturi angajare
Aeroportul International Stefan cel Mare Suceava
REVINE Suceava
Hornar de Bucovina
Locuri de munca in Romania
ROMFOUR - Transport international de persoane colete - auto pe platforma
Loial Impex Suceava