MOPAN Suceava

Echipa de rugby juniori U 18 a Liceului cu Program Sportiv Suceava a început noul sezon competițional cu o victorie clară, cu scorul de 62-12, în fața echipei CSȘ Viitorul Cluj.

În fața unui public entuziast, elevii antrenorilor Codrin Prorociuc și Mihai Coca au dominat clar jocul chiar din prima repriză și au înscris eseu după eseu, fără a le da oportunități oaspeților. Clujenii au punctat prin două eseuri de onoare abia în reprize secundă.

Această generație este una de la care se așteaptă multe, având în vedere medaliile de bronz obținute anul trecut la categoria U 17.

LPS Suceava are înscrise în acest an două echipe în campionatele naționale de rugby. Azi și echipa mai mică va face deplasarea la Tecuci, unde vor debuta cu echipa CSS LPS Suceava în campionatul național..

”Mulțumesc părinților, colegilor profesori, elevilor și tuturor celor care sunt alături de echipa LPS Suceava, AC MObile, Farmacia BioMedica, Wood Bucovina, Te aud Romania și Asociația <Prietenii Rugbyului din Bucovina>.

Băieții și-au dorit foarte mult să joace și am rulat tot lotul pe care l-am avut la dispoziție. Ne pregătim pentru un meci mult mai greu împotriva celor de la CSM Constanța”, a spus antrenorul Codrin Prorociuc.

Lotul echipei LPS Suceava a fost compus din Ionuț Cucoș, Rareș Drelciuc, Andrei Alexandriuc, Alexandru Donica , Andrei Donisa, Dragoș Bejan, Gabriel Plăcintă, Robert Beleca, Fabian Beleca, Lucian Godroman, Adrian Capră, Matei Bivol, Răzvan Ivanovici, Daniel Hostiuc, Cristi Bilauca, Florea Gabriel, Alexandru Ucraineț, Valentin Croitoru, Antonio Farcaș, Cristi Găitan, Denis Savuca, Razvan Muha și Narcis Vasilovici.

Pentru LPS Suceava au marcat Beleca Robert 1 eseu, Beleca Fabian 1 eseu, Capră 1 eseu, Ivanovici 1 eseu, Bivol 1 eseu, Hostiuc 1 eseu, Vasilovici 1 eseu, Lucian Godroman 2 eseuri si 6 transformări.

VN:F [1.9.22_1171]
Rating: 0.0/10 (0 votes cast)
Sport
SAV-COM Suceava
MOPAN Suceava
FACOS Suceava
Edofier Fier Forjat
E.ON - Luna aceasta, factura electronica iti poate aduce premii in fiecare zi
Jidvei - vinuri albe romanesti de calitate
Jidvei - vinuri albe romanesti de calitate
A.I.T.I. Imobiliare Suceava
General Construct - Anunturi angajare
Aeroportul International Stefan cel Mare Suceava
REVINE Suceava
Hornar de Bucovina
Locuri de munca in Romania
ROMFOUR - Transport international de persoane colete - auto pe platforma
Loial Impex Suceava