Ryan Gosling și Eva Mendes s-au căsătorit în secret

Potrivit ultimelor zvonuri apărute în presa de peste ocean, Ryan Gosling și Eva Mendes s-ar fi căsătorit în secret la începutul acestui an.
O sursă apropiată cuplului a declarat pentru Us Weekly că Eva și Ryan s-au căsătorit în urmă cu câteva luni, în fața unui grup restrâns de persoane, familie și prieteni apropiați. „Eva și Ryan parcă ar fi fost căsătoriți dintotdeauna.”, a spus un apropiat al actriței, potrivit contactmusic.com.
Eva Mendes și Ryan Gosling s-au cunoscut în 2012, când au jucat împreună în ‘The Place Beyond the Pines’. În septembrie 2014 a venit pe lume primul lor copil, Esmeralda Amada, iar în aprilie 2016 ce de-al doilea, Amada Lee.
Luna trecută, într-un interviu pentru Us Weekly, Ryan a declarat că familia sa l-a transformat într-un om mai bun. „Toate sunt foarte bine. Sunt un bărbat norocos – ele m-au transformat într-o persoană mai bună. Nu am putea fi mai fericiți decât atât. Sunt atât de dulci…”, a spus Ryan, potrivit sursei citate.