Concert pascal
MOPAN Suceava

Un puternic incendiu a izbucnit în această dimineață, pe raza localității Ciprian Porumbescu. Primele apeluri pe 112 s-au înregistrat începând cu ora 3:57, și anunțau că ard construcții din lemn.

La fața locului s-au deplasat pompierii militari de la subunitățile din Suceava și Câmpulung Moldovenesc, dar și lucrători ai Serviciilor Voluntare pentru Situații de Urgență din comunele Ciprian Porumbescu, Bălăceana, Cornu Luncii și Baia, în total cu 10 autospeciale de stingere și o ambulanță SMURD.

Din cauza orei din noapte, flăcările au fost observate și anunțate cu întârziere, astfel încât, la sosirea echipajelor, ardeau mai multe construcții din lemn, acoperite cu tablă, printre care un banzic și un garaj al proprietarului, dar și depozite de lemn (scânduri, grinzi din lemn și bușteni), furaje, inclusiv o casă de locuit din vecinătate. Exista pericolul de propagare la casa proprietarului și la restul construcțiilor din gospodărie, învecinate cu gaterul, precum și la anexele proprietății din apropiere. Alte cauze ale propagării incendiului cu rapiditate au fost vântul puternic și construcțiile majoritare din lemn, dispuse apropiat una de cealaltă.

Pe timpul intervenției, pompierii paramedici SMURD au acordat primul ajutor medical unei femei gravide, în vârstă de 23 de ani, care a suferit un atac de panică. Aceasta a fost transportată la spital, pentru investigații suplimentare.

Gaterul, cu construcțiile, materialul lemnos depozitat, furajele și alte bunuri, împreună cu o o anexă gospodărească (garaj) a proprietarului, a ars pe o suprafață de aproximativ 1250 mp. De asemenea, casa învecinată a ars pe o suprafață de aproximativ 100 mp.

Incendiul a fost lichidat la ora 8:45, iar pompierii au salvat locuința și anexele proprietarului, precum și anexele gospodărești de la gospodăria învecinată.

Cauza probabilă de izbucnire a flăcărilor a fost efectul termic al curentului electric, generat de un conductor (electric) defect.

S-a coborît iadul în comuna Ciprian Porumbescu unde a izbucnit un incendiu devastator. Au ars un gater, lemn dar și o casă din apropiere. O gravidă de 23 de ani a ajuns la spital (FOTO), 8.6 out of 10 based on 5 ratings
VN:F [1.9.22_1171]
Rating: 8.6/10 (5 votes cast)
Actualitate
SAV-COM Suceava
MOPAN Suceava
FACOS Suceava
Edofier Fier Forjat
E.ON - Luna aceasta, factura electronica iti poate aduce premii in fiecare zi
Jidvei - vinuri albe romanesti de calitate
Jidvei - vinuri albe romanesti de calitate
A.I.T.I. Imobiliare Suceava
General Construct - Anunturi angajare
Aeroportul International Stefan cel Mare Suceava
REVINE Suceava
Hornar de Bucovina
Locuri de munca in Romania
ROMFOUR - Transport international de persoane colete - auto pe platforma
Loial Impex Suceava